Prefectul Niţu „decapitează” Primăria Meseşenii de Jos

Un nou blocaj în administraţia locală! După haosul creat la Jibou în urma excluderii Anei Indreieş din PSD şi pierderea de către aceasta a calităţii de viceprimar cu atribuţii de primar, a venit rândul comunei Meseşenii de Jos să treacă printr-o situaţie relativ asemănătoare.
Dacă în cazul Jiboului, prefectul Marin Niţu a decis să întârzie emiterea ordinului de încetare a mandatului de viceprimar, invocând că legea îi conferă un termen de 30 de zile pentru acest demers, în cazul comunei Meseşeni, el a acţionat de îndată ce PSD Sălaj l-a notificat că Gligor Crişan nu se mai bucură de sprijinul politic al social-democraţilor. „La Jibou am decis să aştept şi am fost criticat pentru decizie. Asta deşi, conform legii, aveam la dispoziţie 30 de zile ca să emit ordinul. Ca să nu mai apară nemulţumiri şi să se spună că tergiversez lucrurile, am hotărât să emit de îndată ordinul ce îl vizează pe consilierul din Meseşeni, cum de altfel am făcut-o şi cu alţi doi consilieri locali şi un consilier judeţean”, ne-a declarat prefectul judeţului Sălaj.
Graba oficialului a costat, însă, comunitatea din comună, care s-a trezit fără lider, în condiţiile în care primarul interimar, nimeni altul decât Gligor Crişan, nu mai avea niciun drept să conducă Primăria, iar secretarul instituţiei, Floare Pop, era plecată la cursuri de perfecţionare, în Cluj-Napoca. Aşa se face că joi, 31 martie, Primăria Meseşenii de Jos nu a fost păstorită de nimeni. Prefectul a dat, însă, asigurări, că problema va fi remediată, şi că secretarul va abandona cursurile pentru ca vineri, la prima oră, să se prezinte la serviciu. „Vorbim despre o situaţie de urgenţă. O voi suna pe secretară şi îi voi spune să se întoarcă de îndată la serviciu, pentru a convoca Consiliul Local în vederea desemnării unui nou viceprimar, care să preia atribuţiile de primar în comună”, a mai spus Marin Niţu.
Fostul primar interimar ne-a declarat că excluderea sa din PSD vine în contextul nemulţumirii lui vizavi de decizia partidului de a nu-l susţine în cursa pentru Primăria Meseşeni la alegerile din 5 iunie. Potrivit spuselor sale, PSD îl va promova pentru fotoliul de primar pe Bogdan Alexandru Berceanu, fiul fostului edil, Sandu Berceanu. Gligor Crişan a adăugat că cel mai probabil se va înscrie în cursa pentru Primărie, susţinut de PNL.

4 Thoughts to “Prefectul Niţu „decapitează” Primăria Meseşenii de Jos”

  1. Anonim

    multe „pagube” a facut PNL ul lui bode PSD ului.

  2. Anonim

    inseamna ca acest crisan nu isi vede lungul nasului. nu oricine poate fi candidatul psd-ului. daca bercean a facut treaba, va face si bercean jr.

  3. Anonim

    Nu va face Bogdan, ci tot tatal sau, ce naiba, suntem copii? c

  4. gligor crisan

    indiferent de continutul comentariului acesta trebuie insotit de un nume,cu anonimi nu vom rezolva problemele.

Leave a Comment