Ipocrizia, la ea acasă: Banii electoratului vor finanţa viitoarele campanii electorale

 

România are aşadar încă un proiect care se înscrie cu succes în galeria legilor ipocrite şi atât de departe de realitatea pe care o trăim zilnic.

Nu că până acum ar fi fost cu totul altfel, dar începând cu viitoarele campanii electorale, deputaţii au decis că fondurile pentru finanţarea acestor maşinării mincinoase de tocat banii vor avea ca principală sursă bugetul de stat. Buzunarul nostru, adică. Noi, pentru ei, suntem „mulţimea” care încă mai crede în basme şi merge oricum la vot mereu, pentru binele lor. Totodată, pe lângă miliardele care vor sărăci bugetul statului, deputaţii scriu în continuare aceleaşi poveşti, spunând că, vor putea fi accesate totodată şi împrumuturi, însă totul va trebui să fie extrem de transparent, cu acte autentice, fără matrapazlâcuri. Cel puţin, au umor, ce putem să mai spunem. Una peste alta, cu 262 voturi pentru, 8 împotrivă şi 20 abţineri, Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind finanţarea partidelor politice, stabilind că finanţarea campaniei electorale va fi făcută de la bugetul de stat şi va permite partidelor să contracteze împrumuturi în bani de la persoanele fizice şi juridice, dar numai prin acte autentice. Iniţiatorul acestui proiect (care iniţial a fost respins de Senat), deputatul PSD Mircea Drăghici, a subliniat faptul că „banii primiţi de candidaţi vor merge doar către anumite tipuri de cheltuieli: publicitate electorală la TV, radio, presa scrisă, în mediul online, sondaje de opinie, pliante şi broşuri.” Drăghici a ţinut să precizeze că va fi interzisă pe viitor promovarea candidaţilor prin distribuirea de bunuri cu însemne electorale precum pixuri, brichete, tricouri, fulare, găleţi etc, iar accentul se va pune pe informarea populaţiei cu privire la candidaţi şi programele politice ale acestora. Vor putea fi folosite în continuare donaţiile, însă exclusiv pentru activităţi şi materiale care se încadrează strict în ceea ce ţine de aceste campanii. Proiectul reglementează modalitatea în care campaniile elctorale vor fi, pe viitor, finanţate, urmărindu-se ca scop principal eradicarea corupţiei, a finanţărilor dubioase, cu bani negri sau proveniţi din diverse activităţi care contravin legislaţiei.

Astfel, partidele politice se vor putea împrumuta cu bani de la persoane fizice şi juridice, potrivit proiectului de lege privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale. Proiectul de lege oferă posibilitatea partidelor politice să acceseze împrumuturi în bani de la persoanele fizice şi juridice, dar numai prin acte autentice notariale sub sancţiunea nulităţii absolute, însoţite de documente de predare – primire, în contract prevăzându-se în mod expres modul şi termenul de restituire a acestor împrumuturi. Mai este prevăzut faptul că împrumuturile care au o valoare mai mare de o sută de salarii de bază minime brute pe ţară, vor fi supuse condiţiilor prevăzute de normativele privind publicitatea. Proiectul interzice acordarea de împrumuturi de către partidele politice, alianţele politice sau electorale şi candidaţii independenţi către persoanele fizice. Sumele de bani provenite din împrumuturile primite de către un partid politic într-un an fiscal nu pot depăşi 0,025 la sută din veniturile prevăzute în bugetul de stat pe anul respectiv. Sumele de bani care fac obiectul împrumuturilor primite de către un partid politic de la o persoană fizică într-un an pot fi de până la 200 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv. Dacă sumele provin de la o persoană juridică, acestea pot fi până la 500 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea existentă la 1 ianuarie a anului respectiv. Donaţiile care depăşesc zece salarii de bază minime brute pe ţară se vor efectua numai prin operaţiuni bancare. Partidele politice vor fi obligate să publice în Monitorul Oficial lista persoanelor fizice şi juridice care au făcut în anul fiscal precedent donaţii a căror valoare cumulată depăşeşte zece salarii de bază minime brute pe ţară, lista persoanelor fizice şi juridice care au acord împrumuturi a căror valoare depăşeşte 100 de salarii de bază minime brute pe ţară, precum şi suma totală a donaţiilor confidenţiale, respectiv suma totală a împrumuturilor cu o valoare de sub 100 de salarii de bază minime pe ţară primite, până la data de 30 aprilie a anului următor.

Cum vor fi respectate toate aceste deziderate care par desprinse din manualele de democraţie, cât din ceea ce s-a legiferat va fi aşa cum citim în acest proiect, rămâne de văzut. Având însă în vedere moştenirea pe care o cărăm în spinare şi în această privinţă, a corupţiei şi mafiei existente în fostele campanii, a căror consecinţe le vedem acum, ne rezervăm dreptul de a fi cel puţin sceptici.

9 Thoughts to “Ipocrizia, la ea acasă: Banii electoratului vor finanţa viitoarele campanii electorale”

  1. Anonim

    lipseste I-ul din ipocrizia din titlu 😉

  2. Zălăuan

    Jaful României continuă. Oare de ce avem nevoie de acest regim putred şi corupt ? N-ar fi mai bună o dictatură sănătoasă, de dezvoltare ?

  3. Anonim

    sa ma trasneasca dumnezeu pe mine si pe acela pe care o sa-l mai votez eu !!
    si pe toata clasa politica si bisericeasca !

  4. Anonim

    ce ipocrizie? tot din banii nostri se plateau campaniile electorale. Atunci erau plati ascunse, iar acum o sa fie O PARTE la vedere

  5. Anonim

    Dan Șova a cerut să fie salvat, a aruncat cu rahat în ventilator, a fost la grupul de rugăciune, s-a milogit cu ochii umezi de toți senatorii cu care a dat mâna, a fost uns cu mir de o colegă. A fost respinsă cererea de încuviințare a arestării sale.
    UNDE ESTE DUMNEZEU? Si dreptatea lui?!?

  6. Anonim

    senatorul psd pop gheorghe este corupt. a votat ca sova coruptul sa ramana liber ! vedeti in ziarul gandul poza cand voteaza !

  7. Alina

    Lucru pentru toti, simplu si repede! Suntem un fenomen in continua crestere! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: alina.turculetu@yahoo.ro ATENȚIE E @yahoo.RO!!

  8. Anonim

    pentru Mircea Draghici nene mai treci pe la un medic ai nevoie sa afli daca esti sanatos si tu dar si partidul din care faci parte ce prezinti tu nu se cheama propunere de om sanatos LA MINTE Eu visez la campanie sustinuta personal de candidat prin efort intelectual propriu intelegeti voi coruptilor eu unul nu voi participa la nici un vot si daca multi vor face asta voi ce veti spune oamenii nu sunt prosti cum cred unii politicieni o sa vedeti curand

  9. Anonim

    Daca televiziunile ar asigura GRATUIT din respect pentru popor, un timp limitat pentru publicitate electorala nu ar fi mai civilizat? decat sa cumperi votul cu bani negri?luati-o ca intrebare sau chiar ca propunere ce sa mai vorbim de tone de hartie timp pierdut ,sa folosim tehnica de ale carei performante ne bucuram

Leave a Comment