Un grav accident de circulație a avut loc zilele trecute între localitățile Hereclean și Vârșolț. Potrivit polițiștilor, în timp ce conducea un autoturism, o tânără în vârstă de 21 de ani, din Vârșolț, a pierdut controlul mașinii. Autoturismul a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat. Din nefericire, tânăra a suferit răni și a fost transportată la spital. Conducătoarea auto nu a consumat băuturi alcoolice, conform oamenilor legii. Imagine cu rol ilustrativ
Mai mult...Deces
Cu mare tristețe, deplângem dispariția fulgerătoare și mult prea devreme a celui care a fost bunul nostru prieten SABĂU DUMITRU și transmitem condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace. Familia Barbur
Mai mult...Exercițiu. Foc în Gara din Zalău. O locomotivă a fost cuprinsă de flăcări
Pompierii Detașamentului Zalău au intervenit, zilele trecute, în cadrul unui exercițiu, pentru gestionarea unei situații de urgență complexe, la Gara CFR Zalău Nord. Scenariul a presupus un incendiu izbucnit în interiorul clădirii, cu mai multe victime surprinse de flăcări. Situația s-a agravat după ce incendiul s-a extins la o locomotivă aflată pe peronul I, care tracta 10 vagoane încărcate cu motorină, existând pericolul producerii unei explozii. Într-un astfel de context, intervenția a presupus decizii rapide, acțiuni precise și o bună coordonare a echipajelor, fiecare moment fiind o oportunitate de a…
Mai mult...Mesaj de suflet pentru Harold, victima unui grav accident
Un mesaj înduioșător a fost postat pe rețelele de socializare, pe grupurile de facebook în care principalele teme abordate sunt cele referitoare la starea traficului din Sălaj. Mesajul face referire la victima unui grav accident de circulație, un accident în care un tânăr motociclist a ajuns la spital. „Dragi prieteni, cu inimile apăsate, vă rugăm să vă opriți pentru o clipă și să spuneți o rugăciune pentru Harold. Harold este un suflet minunat, un om care a adus lumină în viețile celor din jur prin bunătatea lui, prin zâmbetul care…
Mai mult...Prefectul Claudiu Bîrsan cere rezolvarea de urgență a problemei privind lipsa autorizațiilor de securitate la incendiu în școli
Prefectul județului Sălaj, Cristian Claudiu Bîrsan, a convocat zilele trecute o ședință de lucru pentru analizarea situației școlilor și grădinițelor care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. La întâlnire a participat colonelul Ionuț Sabău – șef Inspecția de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Porolissum” al Județului Sălaj, profesorul Gheorghe Bancea – inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, primari și viceprimari, precum și directori ai unităților de învățământ. Conform datelor prezentate în ședință, în județul nostru sunt 45 de școli și grădinițe fără autorizație…
Mai mult...Salvatori și în timpul liber
Uneori, câteva minute pot însemna enorm. Când cineva are nevoie de ajutor, timpul nu așteaptă, iar fiecare secundă contează. În urmă cu două zile, un accident rutier în care a fost implicat un motociclist a mobilizat doi salvatori aflați în apropiere, pe Antonio și pe Adelin. Adelin se afla la locul evenimentului și a apelat imediat numărul unic de urgență 112. După ce a evaluat starea victimei, a constatat că aceasta era inconștientă. La scurt timp, a ajuns și colegul nostru, Antonio, care a ținut legătura cu dispeceratul ISU și…
Mai mult...Zvonoteca
Două proiecte asemenănătoare, o singură decizie cu păcănelele la Zalău. Nu știm care e, a cui proiect e, dar sălile de păcănele se închid. Noroc cu loto prono, aia nu se închide, aia e a statului, iar statul e șăf. Regele e rege, n-ai ce spune. Cum o să zică zălăuanul: mă duc la loto să bag o bilă, să joc un Mario. * A se considera pamflet. Orice asemănare cu personaje reale este pur întâmplătoare! Zvonăraşul de serviciu
Mai mult...Unde mergem?
Vineri 24.7.2026 • Film – Heidi – legenda râsului din Alpi, Cinematograful Scala – ora 15.20 • Film – Povestea jucăriilor 5, Cinematograful Scala – ora 16.20 • Planetariu (Cinematograful Scala) – De pe Terra spre Univers – ora 16.30 • Film – Vaiana, Cinematograful Scala – ora 17 • Planetariu (Cinematograful Scala) – Out There – The Quest for Extrasolar Worlds – ora 17.30 • Film – Her Private Hell, Cinematograful Scala – ora 18.45 • Film – Franz, Cinematograful Scala – ora 19.20 • Stand-up Comedy cu Nae…
Mai mult...Încă un raport prezidențial
Daniel Săuca M-am liniștit: „Ascensiunea curentelor ultraidentitare și suveraniste nu poate fi explicată exclusiv prin manipulare, ci are la bază cauze structurale – criza reprezentării democratice, inegalitățile, neîncrederea în instituții și un proiect european care «vorbește limbajul administrației» într-o epocă a emoțiilor, se arată în Raportul Grupului de Reflecție Strategică «România în UE» – Identitate națională, identitate europeană și provocarea populismului, publicat de Administrația Prezidențială” (agerpres.ro). Mai aflăm din documentul citat că sprijinul românilor pentru UE, chiar dacă este majoritar, e „pragmatic și condiționat”, oricum „nu prin convingere”. Așa că,…
Mai mult...Omagiu lui Ion Cuceu
Biblioteca Academiei Române Cluj-Napoca a găzduit joi, 23 iulie 2026, un eveniment omagial dedicat regretatului profesor Ion Cuceu, născut la Giurtelecu Hododului, în vechiul Sălaj, care ar fi împlinit 85 de ani. În prima parte a manifestării, activitatea și personalitatea magistralului profesor și cercetător Ion Cuceu au fost evocate de către acad. Mihai Bărbulescu – directorul Institutului „Arhiva de Folclor a Academiei Române”, dr. Ion Taloș, cercetătoarea dr. Anamaria Lisovschi – de la Institutul „Arhiva de Folclor a Academiei Române”, și Daniel Săuca – directorul Centrului de Cultură și Artă…
Mai mult...Tratamente la cultura de cartofi
Pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: Phytophthora infestans (mană), Leptinotarsa decemlineata (Gen. II, gândacul din Colorado). Phytophthora infestans (mană) – ciuperca se transmite de la un an la altul prin miceliul de rezistență din tuberculii infectați, care constituie sursa primară de infecție. Boala se poate transmite și prin miceliul din resturile de plante bolnave care uneori poate rezista peste iarnă. Din tuberculii mănați apar lăstari necrozați la locul prinderii lor de tuberculi, iar pe lăstari apar primele frunzulițe cu foliolele pătate. Pe acestea apar zoosporangii care în condiții de umiditate…
Mai mult...Dumnezeu să-l odihnească
Cu inimile împietrite de durere anunțăm trecerea în eternitate a scumpului nostru soț și tată SABĂU DUMITRU Vei rămâne veșnic în sufletele noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 25 iulie, ora 15,30, la Capela din Zalău. Familia îndurerată
Mai mult...Deces
Am pierdut un om minunat și un apropiat drag familiei noastre. Ne vom aminti mereu de SABĂU DUMITRU cu același drag și respect. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei îndoliate să-i dea tăria și puterea să treacă peste această grea încercare. Familia Vultur Dănuț
Mai mult...Locuri de muncă 23.7.2026
Angajăm muncitor necalificat (fasonat fier), preferabil sa aibă cursul de stivuitorist. Relații la telefon 0733070149.
Mai mult...