Pentru prevenirea și combaterea organismelor dăunătoare: PERONOSPORA DESTRUCTOR (mâna), SCLEROTIUM CEPIVORUM (putregaiul alb al rădăcinilor), THRIPS TABACI (tripsul comun). PERONOSPORA DESTRUCTOR (mană), boală se transmite de la un an la altul, prin oosporii din resturile vegetale și prin miceliul de rezistență din bulbii afectați. Infecțiile primare sunt asigurate de germinarea oosporilor și de miceliul de rezistență care dau naștere la sporangii ce vor determina infecțiile secundare. Boală este favorizată de nopțile umede, reci și de zile moderat de calde. Rouă, atmosfera saturată de apă, favorizează foarte mult atacul. Pe frunze…
Mai mult...Viceprimarul Jiboului, participant la Bursa „Friedrich Ebert”
Viceprimarul orașului Jibou, Vlad Pașcalău, a participat zilele trecute la Bursa „Friedrich Ebert” pentru tineri progresiști. Programul este unul care implică pregătirea participanților în domenii cheie, toate vizând dezvoltarea societății prin aplicarea unor politici coerente, strategice. „A fost o experiență importantă pe care mi-am dorit-o și mi-am însușit-o cu scopul de a o valorifica să aduc în administrație soluții moderne, eficiente, pentru a crește calitatea vieții în comunitate. Parcurgerea celor patru module ale programului pe care l-am început în aprilie a însemnat o importantă acumulare de know-how, dar și de…
Mai mult...Începe Festivalul Internațional de Folclor „La Fântâna Dorului”
Orașul Șimleu Silvaniei va găzdui la sfârșitul acestei săptămâni cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor pentru Românii de Pretutindeni „La Fântâna Dorului”. Vor participa ansambluri din Bulgaria, Ucraina (Regiunea Cernăuți și Transcarpatia), Serbia – Valea Timocului, Mexic, America de Nord, dar și numeroase ansambluri din România. Festivalul se derulează în perioada 13 – 18 iulie și este organizat de Asociația Culturală „La Fântâna Dorului” în parteneriat cu Clubul Copiilor din Șimleu Silvaniei, Primăria Șimleu Silvaniei și cu sprijinul Departamentului Românilor de Pretutindeni. Spectacolele se vor desfășura în…
Mai mult...Gastroenterita lovește printre sălăjeni
Numărul sălăjenilor care s-au îmbolnăvit cu gastroenterită virală a crescut în ultimele zile, cei mai afectați fiind copiii, potrivit medicilor de familie din Zalău. În unele cazuri, pacienții au fost internați. Conform medicilor, gastroenterita virală este o infecție intestinală care se manifestă cu diaree apoasă, crampe abdominale, greață, vărsături și uneori febră. Reginamaria.ro informează că gastroenterita este o boală autolimitantă, care durează câteva zile, iar în cazul unei persoane anterior sănătoasă, pierderile de lichide și săruri prin vărsături și diaree reprezintă un inconvenient minor și cel mai probabil pacientul se…
Mai mult...Zvonoteca
# Să vezi tu manele ieri în parcarea de lângă parc. Într-un break mare cât toate zilele urla manelistul suprem de zici că vine potopul. În mașină, două muieroance înflorate fumau și se distrau. Speriați, câțiva trecători le-au atras atenția că e cam tare simfonia ferului. Vezi de treabă. Să vezi tu nemulțumiri de la maneliste. Discriminare, bre! # E fain prin parcurile din cartiere. Iarba e până la brâu. E frumos, totul e întreținut. Avem un oraș frumos, ce mai! * A se considera pamflet. Orice asemănare cu personaje…
Mai mult...Guvernanții aruncă piața imobiliară românească în aer
Piața imobiliară din România are particularitățile ei. Am lucrat în acest domeniu și știu că cerere există din plin în piață dar oamenii pândesc în acest moment doar chilipiruri, mai exact îi vânează pe proprietarii care sunt presați, din diverse motive personale, să-și vândă imobilele sau terenurile chiar sub prețul pieței. La fel de așteptate sunt și proprietățile care sunt scoase la licitații de către bănci. Dar asta nu este ceva specific sălăjenilor și nici nu este de condamnat. Dar ceea ce ar putea fi specific nouă este faptul că…
Mai mult...50 rotiri gratuite fără depunere shining Crown la Winner
E vremea marilor explorări, vacanțe, concedii, mare, soare. Și toate astea trec repede și revii la rutină. Orice ai alege, știm că ai nevoie de distracție și de senzații tari! Dar nu e nevoie să îți faci bagajele pentru asta, te poți bucura de libertate și adrenalină de oriunde te-ai afla! Winner îți propune un bonus fără depunere care credem noi că îți va părea irezistibil. E vorba despre bonusul de 50 de rotiri fără depunere la slotul Shining Crown. Suntem siguri că ești deja fan. Dacă nu, te așteptăm,…
Mai mult...De ce Germania poate, iar noi nu?
Alexandru Tamba După mai mulți ani de excedent bugetar, Germania are prognozat pentru 2023 deficit, iar oficialii germani, în frunte cu ministrul finanțelor Lindner, impun ministerelor un buget de austeritate în vederea reducerii acestui deficit, care se pare că există riscul de a fi depășit. Și, fără îndoială, vor reuși acest lucru. Și asta nu pentru că sunt nemți, așa cum am fi înclinați să spunem, ci pentru că sunt responsabili pentru viitorul cetățenilor lor. De ce România nu reușește același lucru? Bună întrebare, nu? Noi, în schimb, se pare…
Mai mult...Monumentul poetului Ady Endre a fost mutat de autorități
Monumentul dedicat poetului maghiar Ady Endre a fost inaugurat în data de 26 ianuarie 2020, fiind amplasat chiar în centrul Zalăului. La eveniment au fost prezente oficialități din județ precum şi liderul UDMR, Kelemen Hunor. Monumentul este creaţia sculptorului Biró Lajos, din Ungaria. Acesta a fost realizat la iniţiativa UDMR Sălaj, cu sprijinul Guvernului maghiar şi al Fundaţiei Communitas. La nici o lună distanţă de la amplasare, reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură Sălaj au anunţat că monumentul a fost amplasat în inima orașului fără să existe documentele și avizele necesare…
Mai mult...HC Zalău, în căutare de soluţii pentru sezonul viitor
Handbalistele de la HC Zalău şi-au încheiat vacanţa avută după terminarea turneului de menţinere în Liga Florilor, reunirea lotului fiind programată marţi, la ora 18. Până în prezent, clubul a efectuat trei transferuri, dar au fost promovate şi trei junioare de la CSS Zalău şi de la HC Valeria Motogna. “Prioritate a avut poarta după plecarea Paulei Teodorescu şi am transferat-o pe Sara Rus, de la SCM Râmnicu Vâlcea. Am mai transferat două extreme, pe Alexia Gherghe, de la Universitatea Cluj şi pe Daniela Necula, de la CSM Târgu Jiu.…
Mai mult...Locuri de muncă 10.07.2023
*** Clio Group angajează coordonator transport. Relaţii la numărul de telefon 0734 347777.
Mai mult...Se fură lemne la Crasna și Șărmășag
Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier din cadrul Serviciului de Ordine Publică din județ au acționat pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale din domeniul depozitării, expedierii, circulației și comercializării materialului lemnos. În urma acestei acțiuni, desfășurate la nivelul localităților Crasna și Șărmășag, s-au efectuat 39 de controale pe linia transportului de lemn. Totodată, au fost verificate două depozite de material lemnos și 5 societăți comerciale. În urma controalelor efectuate s-au aplicat 5 sancțiuni contravenționale (conform prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice), în valoare totală de 30.000…
Mai mult...Gârbouan prins în trafic conducând fără permis, un autoturism neînmatriculat
Polițiștii au depistat în trafic, în data de 8 iulie, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din comuna Gârbou. Acesta se afla în trafic, la ora 21.07, în localitatea Dragu. Polițiștii au constatat că șoferul în cauză conducea fără permis, un autoturism neînmatriculat. Mai exact, mașina condusă de acesta avea expirată perioada de valabilitate a numărului provizoriu de înmatriculare. Pe numele șoferului polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și punerea în…
Mai mult...Sălăjeni prinși în trafic fără permis
Polițiștii au depistat în trafic un șofer în vârstă de 34 de ani, care conducea pe strada Katanga din Nușfalău. În data de 9 iulie, polițiștii au constatat că localnicul conducea fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În aceeași zi, polițiștii au mai identifcat și oprit în trafic un bărbat de 39 de ani, din localitatea Biușa. Acesta conducea prin localitatea Benesat un ansamblu de vehicule, format dintr-un autoturism cu remorcă, fără a deține permis de conducere pentru categoria din care făcea parte ansamblul condus…
Mai mult...