– Bunico, bunico… – Da, nepoţel drag! – Îmi arăţi şi mie piciorul care zice tata că îl ai în groapă?
Mai mult...Zvonoteca
# A sosit bradul din centrul orașului. De parcă ar fi venit Ceaușescu. Cu surle, cu trâmbițe, cu melodia „Ciobănaș cu trei sute de oi”. Că tot îi place și i se potrivește. Mai demult cânta „Internaționala!”, visând la „O, brad frumos”. Suflet sensibil, ce nu s-a mai văzut. Suflet de artist. Respiră arta în bradul pe care a pus mâna. Proștii ce-l critică nu știu ce-i aia artă. Din păcate, nu prea mai are aliați, luptă aproape singur cu înălțimile. I-au fost inamici pădurile, clima, camionul, macaraua și facebookul.…
Mai mult...Incendiul de la biserica din Pericei a fost stins. Nu au fost victime
Vești bune. Incendiul izbucnit azi dimineață la biserica ortodoxă din Pericei a fost stins și nu au fost înregistrate victime. Pompierii au acționat cu 4 autospeciale, 13 pompieri, un echipaj al ambulanței și pompieri voluntari din comună. Incendiul s-a manifestat la altarul bisericii și a fost lichidat fără să se propage la restul clădirii, nu au fost identificate victime. Se acționează pentru înlăturarea efectelor evenimentului.
Mai mult...Arde biserica din Pericei
În această dimineață, Secția de pompieri Șimleu Silvaniei a fost solicitată să intervină la un incendiu izbucnit la biserica ortodoxă din Pericei. În aceste momente intervin forțe în sprijin și din cadrul Detașamentului Zalău și SVSU Pericei. Incendiul se manifestă în interiorul bisericii, prin degajare mare de fum. Intervenția este în dinamică.
Mai mult...Atenție la drum. Există risc de polei
Meteorologii grupului Severe Weather Alert Sălaj avertizează că există riscul formării de polei din cauza temperaturilor scăzute. Prognoza Severe Weather Alert Sălaj arată că în Sălaj, în cursul acestei zile, dar și mâine, sunt posibile ploi cu efect de îngheț și depuneri de polei. Inițial, precipitațiile pot fi sub formă de ninsoare înaintea transformării în ploaie suprarăcită.
Mai mult...Franciza în reparaţii telefoane, laptopuri şi televizoare
Într-o eră în care tehnologia evoluează rapid, cererea pentru servicii de reparare pentru dispozitive electronice și electrocasnice este în continuă creștere. În acest context, franciza MisterFix se profilează ca o oportunitate de afacere atractivă pentru antreprenorii din România. Cu 13 ani de experiență pe piață și o reputație solidă, compania oferă o serie de avantaje pentru cei care aleg să devină parteneri în cadrul acestei francize. Descrierea Modelului de Franciză: Investiție inițială redusă: Partenerii achită doar pentru procurarea francizei, plus un procent din vânzări. Această abordare deschide oportunități pentru o…
Mai mult...Locuri de muncă 29.11.2023
*** Caut doamnă pentru îngrijire vârstnic în Zalău, program flexibil. Telefon 0742 138820.
Mai mult...Programul farmaciilor din judeţul Sălaj în perioada 30.11.2023 – 3.12.2023
Programul farmaciilor din judeţul Sălaj în perioada 30.11.2023 – 3.12.2023
Mai mult...Zălăuanul Roland Petrean, medaliat cu argint la Olimpiada Balcanică de Informatică
Da, Sălajul are tineri talentați, iar un nou exemplu de rezultat excepțional vine de la Roland Petrean, elev al Colegiului Național Silvania din Zalău. Roland a fost medaliat cu argint la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori. Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației. „O medalie de aur și trei de argint pentru echipa reprezentativă a României la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori. În perioada 25 – 28 noiembrie 2023, Macedonia de Nord, cu sprijinul României, prin Ministerul Educației și Societatea pentru Excelență și Performanță în Informatică, a organizat…
Mai mult...Fotografia zilei
Bine de ştiut…
Mai mult...Calendar istoric al judeţului Sălaj: 29 noiembrie
1940: trupele hortyste aruncă în aer obeliscul de la Guruslău S-a întâmplat în 29 noiembrie 1394 – Oraşul Seul a devenit capitala Coreei. 1643 – A murit compozitorul italian Claudio Monteverdi, considerat primul mare creator de operă (“Orfeu”, “Întoarcerea lui Ulise în patrie”) (n.15.05.1567). 1694 – A murit Marcello Malpighi, medic şi fiziolog italian, inventatorul anatomiei microscopice. A utilizat printre primii microscopul, descoperind astfel vasele capilare şi glomerulele renale care îi poartă numele (n.10.03.1628). 1797 – S-a născut compozitorul italian Domenico Maria Gaetano Donizetti (“Lucia di Lammermoor”, “Elixirul dragostei”) (m.08.04.1848). CALENDAR CREŞTIN: • Ortodox: Sf. mucenici Paramon, Filumen…
Mai mult...Angajator vs angajat sau stat vs angajat?
Avem o întreagă discuție: cine este mai impozitat, angajatorul sau angajatul? Capitalul sau forța de muncă? Având în vedere modul de calcul al salariilor, precum și al impozitelor și contribuțiilor sociale, modul în care sunt colectate de către stat aceste impozite și contribuții, cei mai mulți dintre noi sunt tentați să spună că forța de muncă este mult mai impozitată decât capitalul. Așa să fie oare? De ce se scoate statul din această ecuație? Pentru că, de fapt, statul stabilește mărimea acestor impozite și taxe, angajatorul le colectează de la…
Mai mult...Bancul zilei
– Fiule, mama ta a salvat azi o mulțime de vieți! – De ce zici asa, tăticule! – Pentru că n-a reușit să pornească mașina azi dimineață!
Mai mult...Covoare ieftine care vor arăta perfect la ușa de la intrare
Covorașele de înaltă calitate îți mențin podelele curate, îndepărtând murdăria și resturile de pe pantofi înainte de a fi introduși înăuntru. Covorașele absorb și apa pentru a minimiza șansele de alunecare și cădere în zilele umede. Cele mai bune covorașe de bun venit sunt o primă impresie primitoare și elegantă pentru vizitatori. Acest ghid evidențiază cele mai bune covoare ieftine pentru casa ta, diferitele tipuri de materiale disponibile și caracteristicile cele mai importante ale covorașului Materiale din care pot fi confecționate covorașele Există o mulțime de tipuri de covorașe. Sunt…
Mai mult...