Un premiu şi patru menţiuni pentru elevii matematicieni de la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”

Mai mulţi elevi de la Colegiul Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” (API) Zalău au reuşit să obţine rezultate foarte bune la Concursul Regional de Matematică Aplicată în Economie – “Ecomat”. Concursul aflat la a V-a ediţie s-a desfăşurat la finalul săptămânii trecute, 14 mai, la Satu Mare în organizarea Colegiului Economic „Gheorghe Dragoș” Satu Mare cu sprijinul Inspectoratului Școlar al județului Satu Mare și al Primăriei Municipiului Satu Mare. La competiţie au luat parte peste 100 de elevi proveniți din 14 școli din opt județe, toți de la profilul servicii. Astfel, la acest concurs, județul Sălaj a fost reprezentat de Colegiul Tehnic API Zalău, care a participat cu un lot de 11 elevi , însoțiți de profesorii Vasile Sîrb și Mirel Matyas. În urma competiţiei, elevii de la Colegiul API au obținut rezultate foarte bune, concretizate într-un premiu III obținut de eleva Flavia Sălăjan – clasa a XI-a, profesor Vasile Sîrb și patru mențiuni. Acestea au fost obţinute de Paul Deac, clasa a IX-a, profesor Klara Alexuța, Laura Ienciu Gabriela – clasa a X-a, profesor Loredana Gavriș, Iulia Tarba – clasa a X-a, profesor Asztalos Lia şi Mihaela Prodan – clasa a XII-a, profesor Klara Alexuțan.

Leave a Comment