„Colţul Românesc – Suvenir de Sălaj”, concurs de grafici pentru oamenii creativi

Graţie unui proiect intitulat sugestiv „Colţul Românesc – Suvenir de Sălaj” al Fundaţiei „Agapis”, finanţat de Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului (CCAJ) Sălaj, în parteneriat cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) „Sălaj Plus”, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă (MJIA) Zalău, Muzeul de Pânze şi Poveşti, colţul românesc.ro şi Mandra Chic – atelier şezătoare, lansează un concurs de creaţie şi inovaţie.

Concursul se adresează oamenilor creativi de orice vârstă (de la 1 la 99 de ani) şi urmăreşte realizarea unor grafici care să pună în evidenţă personajele şi locurile de poveste ale Sălajului. Graficile câştigătoare vor pleca în întreaga lume prin intermediul proiectului “Colţul Românesc – Suvenir de Sălaj”. Potrivit organizatorilor, un autor poate intra în concurs de oriunde din lume, cu oricâte lucrări doreşte. Condiţia principală este respectarea unor cerinţe tehnice şi anume: grafici originale; desene colorate în maxim trei culori plus negru, conturate bine (cu tuş negru sau marker) şi culori opace, nenuanţate – format A4. Lucrările trebuie să fie tratate decorativ, plat şi uniform, iar tehnica de realizare trebuie să fie în: tempera, acrilic, marker permanent şi grafică digitală. Surse de documentare sugerate în realizarea lucrărilor sunt: personajele specific Grădinii Zmeilor (zmei, fete, călugări, uriaşi, etc); bisericile de lemn din Sălaj, Porta Praetoria de la Porolissum, Centurion – căpitan de oști roman, soldaţi romani sau daci din perioada în care Dacia era provincie Romană; pasărea de pe ceramica de Zalău, gândacul de Zalău; elemente din tezaurul dacic; motive legate de pălinca de Zalău din prune; dacii liberi care creşteau albine; flori autohtone din Grădina Botanică Jibou etc. Organizatorii spun că orice alte propuneri care să respecte tema sunt binevenite şi bine punctate. Cei interesaţi de a participa la “Colţul românesc – Suvenir de Sălaj” trebuie să ştie că termenul de predare este miercuri – 1 iunie. Astfel, lucrările în format digital pot fi trimise prin e-mail la adresa info@coltulromanesc.ro, iar lucrările pe hârtie pot fi trimise în plic, la ADI “Sălaj Plus” – în Piaţa 1 Decembrie 1918 nr. 11, camera 14 (clădirea fostului comandament militar) în intervalul 8-16. Lucrările vor avea pe spate titlu şi numele autorului. În plic şi pe e -mail se va regăsi, de asemenea, o declaraţie care va cuprinde următoarele: angajamentul potrivit căruia grafica este originală – necopiată, cedarea dreptului de autor în vederea folosirii acesteia în proiectul “Suvenir de Sălaj”, o scurta biografie şi CV-ul autorului. Concursul este dotat cu premii: premiul juriului – 500 de lei, premiul publicului – care se va acorad în urma unui vot on-line şi alte trei premii speciale.
Juriul este format din Szabo Attila – şef secţie artă la MJIA Zalău, Mălina Mureşan – şef de catedră Arte Plastice Liceul de Arta “Ioan Sima” Zalău, Raluca Cirţ – artist local si profesor de desen, Laura Chirilă – manager A.D.I. “Sălaj Plus”, Oana Strîmbu- Tegzeş – “Estudio” Atelier de Studii. Jurizarea şi premierea vor avea loc în cadrul unei expoziţii publice ce va avea loc la CCAJ Sălaj – marţi – 7 iunie 2016.

Leave a Comment