Tichete valorice pentru plata programului “Şcoală după şcoală”

Elevii din învăţământul primar care urmează programul “Şcoală după şcoală” ar putea beneficia, începând cu anul şcolar 2016-2017, de tichete valorice în valoare de 200 de lei lunar pentru plata programului.

Comisia pentru învățâmânt a Camerei Deputaților a dat, în cursul acestei săptămâni, raport favorabil propunerii legislative pentru modificarea Legii educației naționale care prevede acordarea unor tichete în valoare de 200 de lei pentru plata serviciilor de tipul „Şcoală după școală” pentru elevii de până în clasa a IV-a inclusiv. Valoarea tichetului este stabilită în funcție de indicatorul social de referință și se indexează anual cu indicele de inflație. El reprezintă un ajutor pentru fiecare elev, iar cuantumul acestuia va acoperi, integral sau parțial, costurile școlii sau ale organizațiilor non-guvernamentale care se vor ocupa de copii după finalizarea lecțiilor, se arată în expunerea de motive.

Tichetul se va acorda pe baza unei cereri a părintelui sau reprezentantului legal al copilului și se realizează pentru fiecare copil în parte, la sfârșitul fiecărui an școlar, sau la momentul înscrierii la școală. Tichetul are scop exclusiv educational, este netransferabil altor beneficiari, iar scolile sunt cele care deconteaza serviciul. Parintele sau reprezentantul legal va putea opta pentru acest tichet, în scris, individual pentru fiecare copil, la sfârşitul fiecărui an scolar sau în momentul înscrierii copilului la şcoală.

Măsura este binevenită

Proiectul ar urma să intre în vigoare începând cu anul școlar 2016-2017. Părinţii mai multor elevi de la diferite şcoli din municipiul Zalău, care-şi lasă copiii la program prelungit, apreciază această iniţiativă şi susţin că măsura este una benefică mai ales pentru cei care nu îşi permit în prezent să achite costul acestui program , însă şi-ar dori. “Este un proiect foarte bun, care mi-aş dori să se materializeze. Eu am doi copii, în clasele primare. Un băiat în clasa a III-a şi o fetiţă în clasa pregătitoare. Până anul trecut l-am lăsat băiat la programul Şcoală după Şcoală, însă de anul acesta nu-mi pot permite să-i las pe amândoi. Veniturile familie noastre nu ne permit acest lucru. Nu pot să-l las doar pe un unul şi pe celălalt nu! Aş crea discuţii între copiii mei şi aşa, mai bine nu râmâne nici unul la program prelungit”, a declarat mama a doi elevi de la Şcoala “Gheorghe Lazăr” din municipiu.

În opinia altui părinte, care actualmente plăteşte lunar suma 240 de lei pentru programul “Şcoală după şcoală”, decizia este una foarte bună. “Având în vedere numeroasele cheltuieli cu un copil, proiectul este foarte bun. Programul este unul foarte bun. La cum merg treburile în ţara asta, nu cred că se va materializa”, a precizat tatăl unui băieţel simpatic, elev în clasa I.

Leave a Comment