“SUNTEM CU TOȚII LA FEL” – Din Suflet pentru Suflet

Din dorinţa de a aduce zâmbete pe fața unor copii speciali, de a le bucura sufletele și de a-i înveseli în prag de sărbătoare, elevii clasei a VII-a de la Școala Gimnazială „Horea”, Șimleu Silvaniei, sub îndrumarea d-nei diriginte, Judit Vig și a d-nei profesoare de sprijin, Cornelia Filip, au prezentat elevilor cu nevoi speciale un scurt spectacol de colinde, atât în limba română, cât și în limba engleză. Evenimentul a avut loc, vineri, 11 decembrie, la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă – Șimleu Silvaniei.
Copiii au simţit din plin bucuria sărbătorilor de iarnă, reuşind să le aducem un strop de fericire în suflete, prin darurile oferite. Ne-am implicat cu tot sufletul în a le face niște pachete cadou, oferindu-le acestora dulciuri și jucării. Le mulțumim pe această cale, pentru altruismul și mărinimia de care au dat dovadă, atât elevilor clasei a VII-a, cât și părinților, care ne-au ajutat să dăruim aceste cadouri: Galea Adina, Ghețe Cornelia, Kincses Margareta, Man Ioana, Pop Ana ,Vancea Ștefan, Vetișan Luminița.
Elevii și cadrele didactice din cadrul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă – Șimleu Silvaniei ne-au mulțumit din suflet pentru clipele minunate petrecute împreună. Într-o atmosferă plăcută şi emoţionantă, am cântat împreună colinde, ne-am îmbrățișat și le-am redat acestor copii zâmbetul pe chipuri. Aceste suflete au simțit că fac parte din comunitate, că nu sunt excluşi, că sunt iubiți și speciali, și cu atât mai mult, știu să ofere iubire. Cu toții am împărtășit momente emoţionante și elevii au învățat o lecție importantă, aceea a toleranței, a acceptării și a bucuriei de a dărui.
Dorința noastră de a aduce bucurie în sufletele semenilor nu s-a încheiat aici, astfel, marți, 15 decembrie, i-am colindat și pe copiii de la Școala din Bic, oferindu-le daruri, pentru a simţi și ei bucuria Crăciunului care se apropie. A fost un moment unic pentru noi să vedem eforturile extraordinare ale măicuțelor, care, zilnic au grijă de aceşti copii şi care nu au altă misiune, decât de a ajuta aceste suflete nevinovate să devină oameni. Copiii ne-au întâmpinat cu bucurie, îmbrățișându-ne cu multă afecțiune, umplându-ne inimile cu zâmbetele și inocenţa lor.
Au fost două momente speciale pentru elevii clasei a VII-a de la Școala Gimnazială „Horea”, Șimleu Silvaniei. Cu toții au rămas profund impresionaţi de copiii cărora le-au adus bucurie în suflet, dându-și seama cât de norocoşi sunt. S-au arătat extrem de impresionați de cele două vizite, fiind mândri că au putut să ofere un strop de fericire acestor copii, simțind cu adevărat magia Crăciunului. Cu siguranță că vom mai repeta această experiență și în anul care va urma.
În prag de sărbătoare, le urăm tuturor pace, căldură, lumină în suflet, iar speranţa de mai bine să crească în inimile lor.

Cornelia Filip
Judit Vig

One Thought to ““SUNTEM CU TOȚII LA FEL” – Din Suflet pentru Suflet”

  1. eli kemenes

    Un gest frumos, demn de urmat. Felicitari profesoarelor, parintilor si elevilor.

Leave a Comment