S-au afișat rezultatele finale ale Bacalaureatului de toamnă. Rata de promovabilitate a crescut ușor

Rezultatele finale, la Examenul de Bacalaureat Naţional, sesiunea august-septembrie 2019, au fost afișate. În judeţul Sălaj, s-au înscris, la această sesiune de toamnă, 562 de candidaţi dintre care 95 absenți , iar 467 prezenţi. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Sălaj, înainte de contestații, dintre cei 467 candidați prezenți, 300 candidați au fost respinși, iar 167 candidați au fost declarați reușiți, promovabilitatea înregistrată în acest an – 35, 76 la sută fiind superioară celei de anul trecut – 29, 71 la sută. După soluționarea celor 105 de contestații depuse : 26 la limba și literatura română, patru – limba și literatura maternă, 50 -matematică și istorie și 25 la proba la alegere a profilului, au mai promovat nouă candidați. Astfel, rata de promovabilitate a crescut ușor, de la 35,76 la sută la 37,69 la sută. După contestații, au promovat, în total, 176 candidați dintre care: 134 cu medii între 6 și 6,99 (76,14 la sută), 36 cu medii între 7 şi 7, 99 (20, 45 la sută) și șase cu medii între 8 şi 8, 99 (3,41 la sută). ”Finalul sesiunii august-septembrie 2019 este și el mai bun decât acela din toamna lui 2018, când promovabilitatea, după contestații, a fost de 30,16 la sută”, au transmis reprezentanții ISJ Sălaj.

Leave a Comment