Promoția anului 1966 a Colegiului Național „Silvania” din Zalău

Domnului Profesor Diriginte Müller Rudolf, cu dragoste!
Până când trăiesc părinții tăi sau un părinte, ești încă și te numești copil;
Până când trăiesc profesorii tăi sau un singur profesor, ești încă și te numești elev;
Promoția anului 1966 a Colegiului Național „Silvania” (Școala Medie) Zalău, care în curând va sărbători a 60-a aniversare de la absolvirea cursurilor liceale, are marea bucurie și împlinire sufletească de a se numi încă elevi, pentru că se întâlnește cu profesorul diriginte Müller Rudolf.
Portretul profesorului diriginte Müller Rudolf rămâne în mintea noastră ca o lumină care ne-a îndrumat zilele petrecute în liceu spre studiu, spre dăruire, spre respect și corectitudine. Și, în această lumină, noi, toți absolvenții promoției 1966 a Colegiului Național „Silvania” din Zalău, aducem anual, la sfârșitul lunii mai (ultima zi de vineri din luna mai, ora 11) același cadou pe care scriem „Domnului profesor diriginte, cu dragoste”.
Cu prilejul aniversării zilei dumneavoastră de naștere, vă adresăm cele mai alese gânduri de sănătate, liniște și împlinire, domnule profesor, aigurându-vă de neștirbita noastră prețuire.
Să ne întâlnim, păstrând în suflet minunatele amintiri ce ne-au definit.
„Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit”.
Promoția anului 1966

Leave a Comment