Procentul de promovabilitate la Bacalaureat în Sălaj, peste media pe ţară

 

Aproape 65 la sută dintre absolvenţii de liceu din Sălaj, care au susţinut bacalaureatul în sesiunea iunie-iulie, au obţinut note peste cinci, potrivit centralizării întocmite de Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj. Numărul liceenilor care au promovat examenul maturităţii este cu aproape şapte procente mai mare decât anul precedent, când acesta a fost de circa 58 la sută. „Înainte de contestaţii, în Sălaj, promovabilitatea la examenul naţional de Bacalaureat este de 64,98 la sută. Din totalul absovenţilor promoţiei curente au promovat circa 69,72 la sută, iar din promoţiile anterioare 30,21 la sută”, a precizat Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al ISJ Sălaj. Acesta a mai subliniat faptul că la simularea examenului de Bacalaureat din acest an, în Sălaj, procentul de promovabilitate a fost de 54, 06 la sută.
La nivel naţional, conform situaţiei parţiale întocmite de Ministerul Educaţiei, 59,18 la sută dintre absolvenţii de clasa a XII-a au promovat examenul de Bacalaureat, procentul fiind cu trei la sută mai mare compartiv cu situaţia parţială centralizată în iulie 2013.
Rezultatele au fost afişate luni, 7 iulie, până la ora 12, la avizierele unităţilor liceale unde absolvenţii au susţinut examenele. Candidaţii nemulţumiţi de notele obţinute au avut la dispoziţie patru ore, în intervalul 12-16, pentru a depune contestaţii, rezultatele finale urmând să fie afişate vineri, 11 iulie.

Sălajul, locul doi în Transilvania în topul mediilor de zece
Doar patru absolvenţi de liceu din Sălaj au obţinut media zece. Este vorba de Andreea Damşa, elevă a Colegiului Naţional “Silvania” Zalău, George Pop, Colegiul Naţional “Simion Bărnuţiu” Şimleu Silvaniei şi două absolvente ale Liceului Teoretic “Ion Agârbiceanu” Jibou, Raluca Lazăr şi Adriana Pop. Cu toate aceste, Sălajul este pe locul doi în topul judeţelor cu cele mai multe medii de zece din Transilvania, prima poziţie a clasamentului fiind ocupată de Cluj, unde zece absolvenţi de liceu au obţinut nota maximă.
În sesiunea iunie-iulie 2013, au obţinut note peste cinci aproape 58 la sută dintre absolvenţii de liceu care au susţinut Bacalaureatul. Potrivit centralizării întocmite de către ISJ Sălaj, procentul de promovabilitate din anul precedent, înainte de depunerea contestaţiilor, a fost cu 15 la sută peste cel înregistrat cu un an înainte. Astfel, peste 22 la sută dintre candidaţii sălăjeni au obţinut cel mult media 6,99, 26,5 la sută au avut medii între 7 şi 7,99, 28,1 la sută, s-au încadrat între 8 şi 8,99, aproape 23 la sută au luat între 9 şi 9,99, iar patru tineri, reprezentând 0,41 la sută din total, au primit nota zece. Trei elevi ai Colegiului Naţional “Silvania” Zalău, respectiv Agota Faluvegi, Remus Gaga şi Ronela Popa, şi un elev al Colegiului Naţional “Simion Bărnuţiu” din Şimleu Silvaniei, Mihai Lazăr, au reuşit să obţină media generală zece.
Trei licee cu promovabilitate zero
Pentru absolvenţii a trei licee sălăjene, examenul maturităţii din acest an a fost un eşec total. Este al treilea an consecutiv în care la Liceul Tehnologic Nr.1 Surduc şi Liceul Tehnologic Sîg şi primul an pentrul la Liceul Tehnologic Gîlgău, rata de promovabilitate la bacalaureat a fost zero. Potrivit rezultatelor dinaintea contestaţiilor, şapte elevi de la Gîlgău, zece de la Sîg şi 11 de la Surduc, nu au reuşit să obţină care să le ateste finalizarea studiilor. Cu cele mai slabe rezultate „se mândreşte” Liceul Tehnologic Nr.1 Surduc, unde din totalul celor 52 de înscrişi, 41 dintre aceştia nici nu s-au sinchisit să se prezinte la examen. O situaţie asemănătoare a fost şi în anul precedent, când aproximativ 93 la sută dintre absolvenţii unităţii liceale nu au mai ajuns în sălile de examen.
Liceul Tehonologic din Sîg, din totalul celor zece absolvenţi înscrişi, trei nu s-au mai prezentat, iar restul nu au reuşit să obţină media de trecere.
Dacă în 2013, doar două unităţi liceale au înregistrat promovabilitate zero la examenul de bacalaureat, în anul precedent, respectiv în 2012, pe „lista ruşinii” figurau, alături de liceele tehnologice din Sîg şi Surduc şi cele din Sărmăşag şi Nuşfalău.

Un singur elev eliminat în Sălaj
Sesiunea din acest an a examenului de bacalaureat a debutat marţi, 10 iunie, cu probele orale. La primul examen oral, cel de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare în limba română, care s-a desfăşurat în perioada 10-12 iunie, în Sălaj, s-au înscris 1.867 de candidaţi, din care 71 nu s-au mai prezentat, majoritatea fiind de la formele de învăţământ seral sau frecvenţă redusă. Din totalul acestora, 173 dintre candidaţi au obţinut certificatul de utilizator mediu, 444 de elevi sunt utilizatori avansaţi, iar peste 65 la sută, respectiv 1.179 dintre absolvenţi au obţinut certificatul de utilizator experimentat.
La cea de a doua probă orală, proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, care a avut loc în intervalul 11-13 iunie, s-au înscris 340 de candidaţi, din care 262 au fost declaraţi utilizatori experimentaţi, 60 avansaţi, iar 14 au obţinut certificat de utilizator mediu.
În schimb, puţin peste o treime dintre absolvenţii de liceu din Sălaj, înscrişi la proba de competenţe digitale, au reuşit să obţină calificativul de utilizator experimentat. Potrivit informaţiilor primite de la Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, din cei 1.783 de candidaţi, 473 dintre aceştia au fost declaraţi utilizatori avansaţi, 410, utilizatori medii, 654 au obţinut calificativul de utilizator experimentat, iar 162, începător.
Doar un singur incident a fost înregistrat în această sesiune, respectiv cel de la centrul de examen de la Liceul Tehnologic „Octavian Goga” din Jibou, unde, un absolvent a fost eliminat de la proba scrisă la limba şi literatura română, după ce a fost prins copiind.

3 Thoughts to “Procentul de promovabilitate la Bacalaureat în Sălaj, peste media pe ţară”

  1. salajanul

    La anul promovabilitatea va fi probabil peste 80% iar peste doi ani 100%. Ce conteaza ca un procent semnificativ nu stiu sa-si scrie nici numele,bine ca stiu unde sa puna stampila.Toata lumea e multumita. Copii ca nu trebuie sa invete nimic pentru a promova,parintii sunt mandrii ca a lor copii sunt „doftori”,politicienii isi pot mari conturile pe voturile „prostimii” cu licenta. Asa ca trai nineaca.

  2. salajanul

    VOTATI PSD si veti fi posesori de diplome de licenta,cu care va puteti sterge la ……… Vorba aia prosti,prosti….da fuduli……

  3. Anonim

    si cu licentiatii de la Spiru ce faceti?

Leave a Comment