Peste 80 de absenţi la ultima probă scrisă a Bacalaureatului

 

Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului s-a încheiat vineri, 29 august, cu proba la alegere a profilului şi specializării, examen la care s-au înscris 354 de candidaţi din Sălaj. Testul a fost susţinut la fizică, chimie sau informatică de către elevii care au absolvit un liceu cu profil real şi la geografie, filosofie, logică, economice, psihologie sau sociologie de către cei de la profilul umanist. Potrivit informaţiilor primite de la Marcel Lucaciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj, din totalul absolvenţilor înscrişi s-au prezentat în sălile de examen 269, fiind înregistrate astfel 85 de absenţi.
Primele rezultate vor fi afişate în 1 septembrie, până la ora 12, iar depunerea contestaţiilor se va putea face în aceeaşi zi, în intervalul orar 12 -16.

Leave a Comment