Peste 300 de elevi au participat la concursul „Polițist junior”

Polițiștii Compartimentului de Proximitate din cadrul Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban – Poliția municipiului Zalău,  au desfășurat în perioada 11-18 martie, o serie de activități cu specific rutier, circumscrise Zilei Poliției Române, activități la care au participat 350 de elevi de la Școala Gimnazială ”Porolissum şi Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu”, din municipiul Zalău. La sfârșitul activităților, elevii au participat la concursul „Polițist junior”, iar câștigătorii au fost premiați cu diplome și insigne. În contextul sărbătoririi Zilei Poliției Române, miercuri, 20 martie a.c., la sediul inspectoratului, în intervalul orar 10-14, va avea loc Ziua Porților Deschise, activitate la care vor participa criminalişti, poliţişti rutieri, de ordine publică, de la Biroul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale și de la Serviciul Resurse Umane, unde cei interesați vor primi informaţii despre arme, muniţie sau alte echipamente de intervenţie, dar și despre oferta educațională pusă la dispoziție de Ministerul Afacerilor Interne.

Leave a Comment