Peste 14 milioane de lei pentru reabilitarea Școlii Gimnaziale “Iuliu Maniu” din Zalău

Școala Gimnazială „Iuliu Maniu” din municipiu va intra în ample lucrări de reabilitare și modernizare în această primăvară, suma calculată pentru aceste activități fiind de peste 14 milioane de lei. Consilierii locali municipali au aprobat, în cadrul ședinței de Consiliu Local de joi, 22 martie, întreaga documentație de avizare a lucrărilor de intervenții la acest obiectiv, fiind aprobați și indicatorii tehnico-economic și descrierea activităților ce vor fi întreprinse la acest obiectiv. Este vorba despre reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea și echiparea (dotarea) școlii, conform unei anexe la Proiectul de hotărâre nr. 28, anexă ce poate fi consultată pe site-ul municipalității.

Consilierii locali au aprobat totodată și suma estimată a se cheltui pentru acest proiect în beneficiul învățământului zălăuan, suma totală aprobată fiind de 14.173.282  de lei, din care 10.071.199 de lei construcții montaj.

Lucrările de reabilitare vor cuprinde, printre altele, termoizolarea pereților interiori și exteriori, înlocuirea acoperișului clădirii, înlocuire sistem scurgere ape pluviale, înlocuirea copertinelor de acces în corpurile de clădire, o scară acoperită pentru accesul în corpul C, înființarea de noi grupuri sanitare și recompartimentarea celor existente, cu înlocuirea obiectelor sanitare, a faianței, gresiei etc, refacerea completă a trotuarelor și rampelor de acces pentru persoanele cu dizabilități, înlocuirea completă a tâmplăriei, recompartimentarea unor încăperi și săli din clădire, înlocuirea instalațiilor termice și a corpurilor de încălzire, înlocuirea completă a instalației electrice, finisaje interioare și dotare cu diverse piese de mobilier, precum și alte activități ce sunt prezentate în mod detaliat în anexa sus-menționată.

Unitatea de învățământ are o suprafață desfășurată totală de aproape 5.000 de metri pătrați, valoarea de inventar a construcției fiind de peste 3.550.000 de lei.

 

 

 

Leave a Comment