Gripa bate în retragere

Numărul sălăjenilor care s-au îmbolnăvit cu virusul gripal în ultima săptămână este în scădere, potrivit celor mai recente raportări ale Direcţiei de Sănătate Publică Sălaj.
Astfel, au fost înregistrate 17 cazuri noi de gripă, faţă de cele 59 din săptămâna anterioară. Din totalul bolnavilor, cinci au fost copii şi alţi cinci au vârste cuprinse între 15 şi 49 de ani. Pentru tratament şi îngrijiri medicale de specialitate, 13 pacienţi au avut nevoie de spitalizare, mai spune sursa citată.
În scădere este şi numărul virozelor şi al pneumoniilor. Au ajuns la medic cu diferite infecţii acute ale căilor respiratorii superioare 2.161 de sălăjeni, cu 17 la sută mai puţini decât cu o săptămână în urmă. Circa 31 la sută dintre aceştia au vârste cuprinse între 5 şi 14 ani.
În ceea ce priveşte pneumoniile, acestea au „lovit” în 407 persoane din judeţ (-2,5 la sută), un sfert necesitând internare. Printre cei care au ajuns în spital se regăsesc şi 30 de nou-născuţi, dar şi 31 de sălăjeni de peste 65 de ani.

2 Thoughts to “Gripa bate în retragere”

  1. Daniel Rusu

    Atentie, oportunitate foarte buna pentru anul 2018!
    Nu trebuie experienta. Asiguram instruire GRATIS la distanta si online. Cerem: cunostinte minime utilizare calculator (word, pdf, email, internet), seriozitate, lucru 2 ore pe zi. Pentru a aplica la oferta, trimiteti mesajul APLIC la una dintre adresele de email ale departamentului de informatii: danielrusu49i@gmail.com

  2. nico

    Super-oferta lansata in martie 2018! Cautam dezvoltatori logistica online. Nu cumparati nimic, nu platiti nimic! Doar castigati bani! Grabiti-va, pentru ca oferta nu va fi valabila mereu! Pentru a va oferi alte informatii, trimiteti urgent mesajul LUCRU LA DOMICILIU, la adresa de email: ndraghi01@gmail.com

Leave a Comment