„Pe urmele istoriei sălăjene”: Seara culturală la Filiala Zalău a Universităţii „Vasile Goldiş

Amfiteatrul III al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”- Filiala Zalău a găzduit joi, 18 decembrie, cea de-a IV-a ediţie a „Zalău Goldiş Talent”, eveniment organizat în cadrul proiectului cultural „Istorie şi tradiţie în spaţiul universitar sălăjean”, realizat în parteneriat cu Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Sălaj.

Concert de colinde, recitare de poezie, scenete pregătite de studenţii Filialei Zalău, precum şi invitaţi surpriză au fost doar o parte dintre ingredientele serii culturale studenţeşti. Având ca temă „Pe urmele istoriei sălăjene”, studenţii au pus în scenă o scurtă piesă de teatru, prin care au transmis importanţa păstrării tradiţiilor de Crăciun. Acţiunea scenetei s-a petrecut în casa unei familii de daci, ce şi-a primit colindătorii păstrând tradiţiile şi obiceiurile specifice sărbătorilor de iarnă. Colindătorii, două trupe, una de daci şi una de romani, şi-au etalat talentele, atât cele muzicale, prin interpretarea de colinde, cât şi cunoştinţele despre cultura celor două popoare.
Juriul, format din Aurica Grec, directorul UVVG -Filiala Zalău, Graţiana Pop, artist popular, Florica Pop, manager al Bibliotecii Judeţene din Zalău, şi Irina Kovacs, inspector şcolar general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean, a hotărât că această ediţie îi are câştigători atât pe daci, cât şi pe romani, întrucât, prin contopirea celor două s-a creat poporul român.
Colindele tradiţionale româneşti, interpretate de Graţiana Pop, alături de studenţi, au încheiat seara culturală.

2 Thoughts to “„Pe urmele istoriei sălăjene”: Seara culturală la Filiala Zalău a Universităţii „Vasile Goldiş”

  1. Anonim

    Ii urez sarbatori fericite asa-zise jurnaliste, Daniela Elena Fizesan Chisbora, careia i-au esuat toate incercarile de a deveni asistent medical de renume in Qatar. Este cea care se ocupa cu raspandirea unor zvonuri malitioase la adresa tuturor celor care nu au pus botul la fatarnicia ei de “intelectuala” (de exemplu povestile vanatoresti ale senatorului PSD, Gheorghe Pop bijuteriile viceprimaritei de Zalau, Daniela Cota sau averile liderilor noului PNL Salaj, Radu Capilnasiu si Lucian Bode).

    In 2009, Daniela Elena Fizesan Chisbora incerca cu disperare sa dea de vedetele Intact, citez: Zi-mi cum pot sa iti trimit o fotografie cu subprefectul de Salaj, Onorica Abrudan, cica fosta membra PDL, care in timpul serviciului face campanie pentru Bascosu’? In Zalau s-a facut si o campanie in scoli, cica de informare, sub egida prefecturii, prin care elevii dintr-un liceu au fost invatati cum sa voteze. Ghici cine au fost ? Alt subprefect PDL, Claudiu Barsan, impreuna cu directorii PDL de la Casa Judeteana de Pensii Salaj, Anamaria Pernes, si directorul AJOFM Salaj, Romeo Sarca.
    De asemenea, prefectul Andrei Todea misuna prin judet la ceas de seara. Tot pentru campania lui Base…, desigur. Sper sa vezi mesajul. (ciutacu.ro/articol/asaltul-grotesc-al-termitelor-portocalii/, mircea-badea.ro/blog/replica/comment-page-8/)

  2. ANONIM

    Oferta de lucru pentru toti! Veti gasi din ce in ce mai multi oameni care lucreaza cu noi, pentru ca oferta noastra este absolut serioasa! Contract legal oferit din start! Dovada platii disponibila imediat! Am expediat si primele castiguri! Oferta NU e joc piramidal si NU e MLM! Lucrati 3 ore pe zi ca operator online si incasati 300 dolari lunar! Pentru mai multe informatii, trimiteti textul ”Info” la adresa de email: daniela_s17@yahoo.com

Leave a Comment