Olimpism – valori, spirit, principii

Joi 14 martie, s-a desfășurat la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău, cea de-a doua activitate din cadrul proiectului „OLIMPISM – VALORI, SPIRIT, PRINCIPII”, proiect județean, ediția a II-a.
Proiectul are ca scop dezvoltarea competențelor și abilităților elevilor participanți în proiect, de valorificare în diferite situații a valorilor, spiritului și a principiilor, idealului Olimpismului, de a dezvolta spiritul competitiv, de Fair-play.
Dintre obiectivele principale ale proiectului, amintim: însușirea unor aspecte de istorie a Olimpismului, a elementelor culturale, etice și sociale ale Mișcării Olimpice și, mai ales, ale idealului și spiritului Olimpic; familiarizarea elevilor cu regulile competițiilor în spirit Fair-Play, a luptei împotriva violenței în sport, a luptei împotriva dopajului; realizarea unor acțiuni, activități specifice educației nonformale și formale, care să ducă la însușirea valorilor, spiritului și a principiilor Olimpismului; realizarea unor materiale didactice cu specificul proiectului care să fie valorificate în activitatea didactică a cadrelor didactice și a activității independente ale elevilor participanți.
Cea de-a doua activitate a debutat cu realizarea unor coreografii sincron a tuturor participanților, de la toate unitățile de învățământ afiliate la proiect, la mai multe genuri de dans atât modern, cât și clasice. A urmat apoi parcurgerea în alergare a unui traseu stabilit de oganizatori în alergare cu purtarea însemnelor caracteristice Mișcării Olimpice.
Cea de-a treia parte a programului a cuprins realizarea Cercurilor Olimpice din participanții la eveniment, pe fundalul intonării Imnului Olimpic.
Participanții la proiect sunt elevii următoarelor unități de învățământ: Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” din Zalău (profesori coordonatori – Cozac Alina, Crișan Claudiu, Giurgiu Horea), Colegiul Național „Silvania” Zalău (profesor coordonator, Târle Monica), Școala Gimnazială „Simion Bărnuțiu” Zalău (profesori coordonatori – Prodan Vasile, Lukacs Zoltan), Școala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Zalău (profesor coordonator, Mastan Dorin) și inițiatorii proiectului – Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” Zalău (profesori coordonatori – Banto Eszter și Predescu Dan). Proiectul are și susținerea Academiei Olimpice Române – Filiala Sălaj.
Elevii unităților de învățământ participante la acest proiect au posibilatatea acumulării unor experiențe inedite, interesante și eficiente care să le aducă la cunoștință ideile generoase ale olimpismului, spiritul și principiile olimpice, pe lângă studierea aspectelor istorice, culturale, etice și sociale ale Mișcării Olimpice.
prof. Banto Eszter

Leave a Comment