Nemulţumiţi de noua grilă de salarizare, sindicaliştii din educaţia sălăjeană mărşăluiesc în Capitală

Nemulţumiţi de sistemul de salarizare, sindicalişti din învăţământul sălăjean participă astăzi, 1 iunie, la un marş de protest în Capitală. Acesta este organizat de sindicatele din învăţământ.

Personalul din sistemul educaţional, aproximativ 15.000 de salariaţi din toată ţară, inclusiv o delegaţie din judeţul Sălaj, va protesta astăzi, de Ziua Copilului, în Capitală. După cum a explicat profesorul Vasile Sîrb, reprezentatul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) Sălaj, la acest marş, care se desfăşoară pe traseul Piaţa Victoriei-Cotroceni, participă şi o delegaţie din judeţul nostru, formată din profesori de la mai multe unităţi de învăţământ din judeţ. FSLI Sălaj are în prezent aproximativ 3.500 de membri, profesori şi personal auxiliar. Marşul de 1 iunie este organizat pe fondul nemulţumirilor legate de salarizarea personalului bugetar, iar organizarea aparţine liderilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI). Preşedintele Federaţiei precizate, Simion Hancescu, a declarat, după discuţiile care au avut loc la Ministerul Muncii, că guvernanţii propun o majorare a salariilor din educaţie cu cinci la sută din august 2016 şi alte cinci procente de la 1 decembrie 2017, variantă cu care Personalul din sistemul educaţionali nu sunt de acord. “Protestul de miercuri, 1 iunie, va avea loc în proporţie de 99 la sută, pentru că ne-au plimbat prea mult, plus că autocarele sunt plătite. Acum o săptămână, să spunem că s-ar mai fi putut face ceva”, a spus Hancescu. Preşedintele FSLI a adăugat că protestul de miercuri va începe la ora 12, în Piaţa Victoriei, iar la 12.20 se va porni în marş, fiind aşteptate aproximativ 15.000 de persoane din toate judeţele ţării.

Alte articole

Leave a Comment