Mii de absenţe acumulate de elevi în ultima lună de şcoală

Elevii sălăjeni au acumulat în ultima luna de şcoală aproape 49.000 de absenţe, cu aproximativ 43.000 mai puţine faţă de luna precedentă. Puţin peste jumătate din numărul acestora sunt nemotivate. Astfel, potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj, în cataloage figurează 48.498, din care, elevii au avut scutire doar pentru 25.165 ore lipsite de la şcoală.

Cele mai multe absenţe au fost acumulate, în luna iunie, de elevii Colegiului Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalău, respectiv 3.525, din care au fost motivate 2.735. Conform statisticii întocmite la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ din judeţ, pe locul al doilea, este Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” din Zalău, cu un total de 2.577 de absenţe, din care puţin peste 1.000 figurează motivate.
Pe locul al treilea, se situează o unitate liceală din localitatea Cehu Silvaniei. Este vorba despre Liceul Tehnologic „Gh. Pop de Băseşti”, în cataloagele căruia figurează 2.434, din care 1.657 motivate.
Tot peste 2.000 de absenţe au acumulat şi elevii altor două unităţi de învăţământ din judeţ, şi anume Liceul Tehnologic”Octavian Goga” din Jibou(2.433) şi Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” din Şimleu Silvaniei (2.037).
Şi în ultima luna de şcoală, potrivit statisticilor întocmite de ISJ Sălaj, „campioni” la chiul au rămas tot liceenii, acesţia reuşind să acumuleze peste 25.000 de absenţe. Cei mai „activi” s-au dovedit elevii de clasa a X-a, care au acumulat, într-o singură lună, peste 8.700 de absenţe, din care aproape 5.550 figurează motivate, urmaţi de cei din clasa a IX-a, cu un total de 7.919 de absenţe, din care peste 4.500 au fost motivate. Cele mai puţine absenţe au acumulat elevii din învăţământul primar, respectiv cei din clasa a III-a, 1.071, din care 355 au fost motivate şi cei din clasa I, 1.363, din care 111 motivate.
La fiecare zece absenţe nemotivate unui elev i se scade cu un punct nota la purtare, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar. Semestrul şcolar trecut, câteva sute de elevi au avut nota scăzută la purtare din cauza numărului mare de absenţe nemotivate.

 

Leave a Comment