Lucrările de la Bacalaureat ar putea fi corectate în alte judeţe

 
Cu doar câteva zile înainte de începerea probelor scrise ale Bacalaureatului, Ministerul Educaţiei propune ca lucrările de la examen să fie corectate în alte judeţe, cum se întâmplă în cazul examenului naţional de titularizare. Potrivit unei declaraţii făcute de Vasile Şalaru, secretar de stat pe probleme de învăţământ preuniversitar, lucrările scrise ale celor care susţin examenul de Bacalaureat ar putea fi strânse la nivelul centrului judeţean şi trimise apoi, într-un alt judeţ, cu ajutorul angajaţilor Jandarmeriei, această procedură fiind întâlnită şi la examenul de titularizare a profesorilor. „Am văzut declaraţiile făcute de către secretarul de stat, însă, deocamdată, nu am primit nimic oficial. Ne pregătim pentru probele scrise conform metodologiei prevăzute de ordinul de ministru”, a precizat Maria Pop, inspector şcolar general al judeţului Sălaj.
În opinia sa, măsura ar fi bună, însă nu crede că va fi pusă în aplicare din acest an, intervalul fiind unul prea scurt. „Nu cred ca va fi schimbată modalitatea de corectare a lucrărilor în acest an, perioada este prea scurtă, având în vedere că s-a propus să aibă loc o tragere la sorţi pentru repartizarea lcurărilor, astfel încât să nu se ştie dinainte judeţul unde vor ajunge lucrările pentru a fi corectate. Pe de altă parte, o astfel de măsură ar fi foarte bună. S-ar elimina discuţiile, s-ar înlătura suspiciunile asupra rezultatelor de la Bacalaureat”, a concluzionat reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean Sălaj.
De altfel, şi sindicaliştii din învăţământ susţin propunerea Ministerului Educaţiei. Aceştia consideră că prin schimbarea modalităţii de corectare a lucrărilor nu va mai exista nicio suspiciune nici asupra rezultatelor finale ale examenului de bacalaureat, nici asupra profesorilor care corectează.”O supraveghere care să nu permită elevilor să se inspire în timpul examenului şi această procedură propusă vor conduce la o evaluare obiectivă a celor care susţin examenul de Bacalaureat. Această modalitate de corectare a lucrărilor va elimina posibilitatea ca anumiţi elevi să fie favorizaţi”, au precizat reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Alte articole

3 Thoughts to “Lucrările de la Bacalaureat ar putea fi corectate în alte judeţe”

  1. Anonim

    cel mai bun lucru

  2. Anonim

    De ce este scurta perioada pentru a transporta lucrarile in alt judet? Ce este asa mare lucru in a corecta lucrarile in alta parte? Se poate face acest lucru chiar daca metodologia nu prevede. S-ar inlatura adevaratele fapte ce se petrec in acest judet, nu suspiciunile! Sa-i vedem acum pe acesti inspectori, pe membrii comisiilor cum isi rezolva pilele!

Leave a Comment