În licee, mediile se pot încheia cu doar două note

Potrivit unui Ordin de ministru, semnat în data de 8 iunie de Ligia Deca, mediile elevilor pot fi încheiate doar cu două note. În acest ordin se precizează faptul că mediile se pot încheia cu cel puțin două note, pentru a permite încheierea situației școlare a elevilor. Această măsură a fost luată în contextul grevei generale care încă se prelungește pe o perioadă nedeterminată.
În ordinul privind modificarea
și completarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar se precizează că, în anul școlar 2022-2023, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu să fie în număr de două. Totodată, în actualul an școlar 2022-2023, situația școlară anuală a elevilor, pe clase, poate fi încheiată fără ca aceasta să fie validată și de consiliul profesoral din unitatea de învățământ respectivă și fără ca acesta să aprobe raportul privind situația școlară anuală.
În informarea publicată de minister se mai precizează
și faptul că situația școlară poate fi încheiată de profesorii care se află în prezent în plină activitate. Ligia Deca a declarat că „Modificările propuse asigură cadrul legal pentru încheierea situației școlare a elevilor cu minimum două note/calificative de către profesorii care sunt în activitate în această perioadă sau care își reiau activitatea și nu implică încheierea situației școlare de către conducerea unității școlare sau de către un alt cadru didactic decât cel care predă la clasă”.

În conferința de presă de la finalul ședinței de Guvern de joi ministrul a mai precizat că, pentru a nu face o confuzie, este important de înțeles faptul că în acest caz „Nu vorbim despre încheierea situației școlare de către altcineva decât de către profesorii de la disciplinele respective. Nicăieri în cuprinsul ordinului de ministru nu apare o înlocuire a cadului didactic cu altcineva”.

2 Thoughts to “În licee, mediile se pot încheia cu doar două note”

  1. […] Potrivit unui Ordin de ministru, semnat în data de 8 iunie de Ligia Deca, mediile elevilor pot fi încheiate doar cu două note. În acest ordin se precizează faptul că mediile se pot încheia cu cel puțin două note, pentru a permite încheierea situației școlare a elevilor. Această măsură a fost luată în contextul grevei generale care încă se prelungește pe o perioadă nedeterminată. În ordinul privind modificarea și completarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar se precizează că, în anul școlar 2022-2023, numărul minim de… Citeste mai mult […]

  2. I.C.

    Am citit că „Ghiocela Cotroceanu” se pricepe la învățămînt, ea fiind inginer de vapoare cu doctorat politic. Ce dacă n-a profesat nimic nicăieri?

Leave a Comment