Jibouanii își vor putea încărca telefoanele de la bănci inteligente concepute de elevi

Un grup de elevi jibouani a venit cu ideea de a realiza bănci cu un sistem de alimentare solară care să stocheze energie, iar cetățenii să-și poată alimenta oricând orice dispozitiv electronic mobil la aceste bănci. Proiectul a fost declarat câștigător în cadrul proiectului „Viceprimar pentru o zi!”, ideea urmând să fie pusă în practică de administrația locală.

11 elevi din Jibou au vizitat Parlamentul României, excursie ce le-a fost oferită drept premiu pentru că s-au remarcat ca fiind cei mai buni în cadrul proiectului „Viceprimar pentru o zi!”, proiect pe care Primăria Orașului Jibou l-a organizat pentru a atrage tinerii să cunoască îndeaproape cum funcționează administrația locală, pentru a se implica în comunitate inclusiv prin sugestii administrative. Cu sprijinul deputatului Florian Neaga, elevii jibouani s-au familiarizat și cu legislativul și au aflat informații utile instruirii lor în cadrul unei întâlniri la care au fost prezenți și vicepreședintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, deputatul Bogdan Ivan și secretarul de stat din cadrul Ministerului Muncii, sălăjeanul Marius Stanciu. Elevii au vizitat și Biblioteca Centrala Universitară. Cei 11 elevi alcătuiesc patru echipe cu cele mai bune proiecte în cadrul programului „Viceprimar pentru o zi!”, ediția 2023. La proiect au participat 250 de elevi. „Desemnat cel mai bun proiect a fost ideea de-a dreptul frumoasă de a fi montate în oraș bănci cu un sistem de alimentare solară care să stocheze energie, iar cetățenii să-și poată alimenta oricând orice dispozitiv electronic mobil la aceste bănci. Primăriei îi revine acum sarcina de a căuta soluții de finanțare a acestui proiect și de a-l pune în practică pentru jibouani”, este o parte din mesajul viceprimarul Vlad Pașcalău.

One Thought to “Jibouanii își vor putea încărca telefoanele de la bănci inteligente concepute de elevi”

  1. Vlad

    Sunt ,Mafalda’Pascalau oare ce as putea facea azi?de fapt nimic, totusi hai sa mai bag o baliverna presei din Salaj ca nu ma simt bine daca nu apar zilnic in ziar #singurulviceprimardinRomania

Leave a Comment