Echipa Liceului Pedagogic Zalău, premianta competiţiei „Cool să fii cool-t!”

Competiţia „Cool să fii cool-t” organizată de Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău şi-a desemnat câştigătorii. Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului a urcat echipa Liceului Pedagogic „Gheorghe Şincai” Zalău, cu expoziţia etnografică „Tradiţia continuă cu noi”, în cadrul căreia au prezentat un interior de casă ţărănească, ilustrând, astfel, tradiţia locuirii, funcţionalitatea şi simbolistica organizării spaţiului în satul de altădată. Din echipă au făcut parte Ioana Georgiana Ilieş, Oana Mureşan, Eduard Dreptate, Mihai Mărcuţ, Sergiu Pop, Alysa Bejinariu, profesor coordonator Carmen Oprea, muzeograf coordonator Olimpia Mureşan.
Expoziţia celor de la Pedagogic a atras 763 de vizitatori, fiind derulate şapte activităţi, printre care şezători, dansuri tradiţionale şi concursuri de regionalisme.
Locul al II-lea a revenit reprezentanţilor Colegiului Naţional Silvania, înscrişi în concurs cu expoziţia de arheologie „SELFvoluţie”, vizitată de 597 de persoane. Echipa i-a avut în componenţă pe Miruna Prodan, Paul Iacob, Vlad Bejinariu, Ionatan Pavel şi Tudor Turian, profesori coordonatori Iulia Florian şi Laslzo Laszlo, muzeograf coordonator Sanda Băcueţ Crişan. Aceştia au interpretat reprezentările chipului uman prin practica omniprezentă a selfie-ului, clasica expoziţie de arheologie fiind însoţită de mici proiecte interactive.
Cei de la Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău şi a loc expoziţie de artă plastică s-au clasaz pe poziţia a treia, reuşind să atragă 147 de vizitatori. Echipa formată din Sebastian Zanga, Alexandru Iloc, Carmen Ienciu, Hanczig Szilvia şi Nagy Klaudia, profesor coordonator Keresztes József, muzeograf coordonator Attila Szabo şi-a ales ca temă „Atelierul artistului”, prin care şi-au propus o introducere în universul intim al artistului.
„Am învăţat împreună că orice competiţie înseamnă emoţie, gustul victoriei, dar, obligatoriu, şi fair-play! Am învăţat că muzeul trebuie să se reinventeze mereu, că uneori expoziţie înseamnă să fii non–conformist, că ineditul conceptului şi originalitatea interpretării piesei de patrimoniu contează, că promovarea prin activităţi interactive aduce vizitatori!”, au declarat reprezentanţii Muzeului. Potrivit centralizării, expoziţiile celor trei licee au reuşit să atragă peste 1.500 de vizitatori.
Proiectul „Cool să fii cool-t!” a avut ca obiectiv apropierea tinerilor de valorile patrimoniale, prin implicarea lor directă în realizarea şi organizarea unei expoziţii, precum şi în promovarea ei.

Leave a Comment