Rezultatele după contestații, obținute de către cadrele didactice care au susținut, în data de 21 iulie 2026, proba scrisă din cadrul Concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar – sesiunea 2026, au fost publicate de către Ministerul Educației și Cercetării și de către Inspectoratul Școlar Județean Sălaj în data de 4 august 2026, ora 10.
La nivelul județului Sălaj, dintre cei 556 de candidați, nici un candidat nu a avut lucrarea anulată în Centrele de Evaluare din țară. Iniţial, dintre cei 556 de candidați, au obținut note între 7 și 10 un număr de 303 candidați.
Dintre cei 556 de candidați, 118 candidați au depus cereri de contestații. În urma reevaluării lucrărilor scrise, 319 candidați au obținut note între 7 și 10 (57,37 %.).
• Astfel, procentul notelor peste 7 (șapte), după contestații este 57,37% (319 candidați), față de 54,5% (303 candidați), înainte de contestații. În anul 2025, procentul final a fost 42,63%.
• Numărul candidaților cu note între 5 și 6,99, după contestații este de 175 candidați (31,47%), față de 178 candidați (32,01%), înainte de contestații.
• Procentul notelor sub 5, înainte de contestații a fost 13,49% (75 de candidați), iar după contestații a scăzut la 11,15 % (62 candidați).
• Nu s-au înregistrat note de 10. Cea mai mare notă este 9.65, notă obținută la disciplina Limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii.
La nivel național, procentul notelor peste 7 a crescut, după contestații, de la 51,04%, la 54,41%. În 2025, procentul final a fost 43,52%.
Rezultatele finale au fost afișate în data de 4 august 2026, la sediul Inspectoratului Școlar Județean și pe site-ul http://titularizare.edu.ro.
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se va realiza în ședințe publice, organizate de către Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, în zilele de 5 și 6 august 2026.
M. S.
După contestații, a crescut numărul profesorilor titularizați