Directorii pentru o zi, premiaţi de Consiliul Judeţean al Elevilor

Sala „Porolissum” a Consiliului Judeţean Sălaj a găzduit luni, 16 martie, gala de premiere „Director pentru o zi”. Evenimentul a reprezentat una dintre etapele proiectului „Profesor pentru o zi”, al cărui scop constă în realizarea schimbului de experienţă profesională între cadrele didactice şi elevii din liceele sălăjene. Totodată, printre obiective se regăseşte dezvoltarea capacităţii empatice a elevilor şi a profesorilor, crearea unui climat educaţional care să motiveze activitatea de învăţare a elevilor, dar şi construirea unei relaţii democratice profesor-elev. La gala „Director pentru o zi” au fost prezenţi, pe lângă reprezentanţii liceelor din judeţul Sălaj, consilieri educativi, directori şcolari şi reprezentanţi ai instituţiilor partenere, respectiv Ildiana Jurcă, din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj şi Alina Sălăjan, din partea Consiliului Judeţean (CJ) Sălaj. Astfel, potrivit organizatorilor, după ce în perioada 9-13 februarie orice elev din judeţul Sălaj a putut să se înscrie la unul dintre membrii Consiliului Elevilor din propria şcoală, urmând ca în intervalul 16-27 februarie 2015 “profesorii” pentru o zi să poată preda la materia preferată, la nivelul fiecărei instituţii de învăţământ s-a desemnat cel mai bun profesor, pe baza unor criterii obiective, fiind ales “directorul” pentru o zi. Aceştia au fost premiaţi de către Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Sălaj, cu sprijinul ISJ şi al CJ Sălaj. Tot în cadrul activităţii de luni au fost premiaţi şi câştigătorii concursului “Zâmbete şi fotografii de Dragobete”, proiect derulat în 24 februarie, cu scopul de a ieşi în comunitate, de a face cunoscută structura şi de a informa cu privire la viitoarele iniţiative. În topul materiilor preferate de elevi sălăjeni a fost limba română, matematica şi geografia.
Ediţia 2015 a adus o noutate, potrivit CJE Sălaj, respectiv oportunitatea celui mai bun “director” de a putea să îşi întocmească un mini plan de acţiune a unui inspector. Dintre cei cinci canidaţi la postul de inspector a fost ales cel mai creativ şi motivant participant, care va putea petrece o zi alături de un inspector şcolar, înţelegând dintr-o altă perspectivă care sunt atribuţiile acestuia la nivel judeţean. Este vorba de “directorul pentru o zi” de la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”, Cristiana Micle.
Acţiunile elevilor sălăjeni nu se încheie însă aici. Astfel, sâmbătă, 21 martie, Consiliul Judeţean al Elevilor organizează o „Cafenea Publică”, la Consiliul Judeţean, între orele 11-13, în cadrul căreia se vor prezenta oportunităţile pentru tineri din Sălaj, dar se vor dezbate şi subiecte de interes al elevilor.

Alte articole

One Thought to “Directorii pentru o zi, premiaţi de Consiliul Judeţean al Elevilor”

  1. Claudiu

    Oferta de lucru fara dificultati! Suntem lideri necontestati! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: doarsimplu@gmail.com

Leave a Comment