Clopoţel de final pentru clasa a VIII-a

 

Elevii sălăjeni din clasele terminale de gimnaziu încheie zilele acestea cursurile. Festivităţile de absolvire au fost programate pentru sfârşitul acestei săptămâni, respectiv joi şi vineri. Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, majoritatea unităţilor de învăţământ şi-au programat momentele festive pentru vineri, 12 iunie. La 18 din cele 77 de unităţi şcolare din judeţ, absolvenţii de gimnaziu vor auzi clopoţelul de final joi, 11 iunie. Printre acestea se numără: Şcoala Gimnazială Nr.1 Agrij, unde festivitatea va avea loc de la ora 11, Şcoala Gimnazială Nr.1 Buciumi – ora 10, Şcoala Gimnazială „Aurelia şi Lazăr Cosma” Treznea – ora 10, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Fildu de Mijloc – ora 11, Şcoala Gimnazială Nr.1 Cuzăplac – ora 10, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Bălan – ora 12, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Dobrin – ora 9,30, Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Hida – ora 11, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Dragu – ora 10,30, Şcoala Gimnazială Nr.1 Şimişna – ora 11, Şcoala Gimnazială Jac – ora 11, Şcoala Gimnazială Nr. 1 Chieşd – ora 9, Şcoala Gimnazială „Silvania” Şimleu Silvaniei – ora 10, Şcoala Gimnazială Nr.1 Pusta – ora 10, Liceul Tehnologic Nr. 1 Surduc – ora 11, Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” Zalău – ora 9, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu ” Zalău – ora 9 şi Şcoala Gimnazială „Corneliu Coposu” – ora 9.
Doar absolvenţii de gimnaziu din Horoatu Crasnei vor încheia cursurile mai repede cu o zi. Festivitatea la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Horoatu Crasnei a fost programată pentru miercuri, 10 iunie, începând cu ora 12.
Ultimele festivităţi vor avea loc în 18 şi în 19 iunie, la Şcoala Gimnazială Nr. Jebucu, respectiv Liceul Tehnologic Nr. Gîlgău.
Evaluarea Naţională va începe în 22 iunie, cu proba scrisă la limba şi literatura română, urmată de cea la limba şi literatura maternă, în 23 iunie, şi cea la matematică, în 24 iunie.
Afişarea rezultatelor se va face în 26 iunie, până la ora 16, contestaţiile putând fi depuse între orele 16-20. Acestea vor fi soluţionate în perioada 27-29 iunie, iar rezultatele vor fi afişate în 30 iunie.
Admiterea în învăţământul liceal se va face pe baza calculului mediei ponderate între media generală la evaluarea naţională susţinută de elevii clasei a VIII-a (75 la sută) şi media generală de absolvire a claselor V-VIII (25 la sută).

 

Alte articole

Leave a Comment