Ziua Veteranilor de Război – sărbătorită la Zalău


Ziua Veteranilor de Război, aniversată anual la data de 29 aprilie, a fost sărbătorită astăzi şi la Zalău. Manifestările dedicate celor care au luptat pe front, pentru apărarea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a României au debutat la Monumentul Eroilor din cimitir. Aici, zeci de persoane, reprezentanţi ai administraţiei locale, ai instituţiilor publice din judeţ, ai partidelor politice dar şi reprezentanţi ai Asociaţiei Veteranilor de Război (AVR) Sălaj au depus coroane şi jerbe de flori la monumetul eroilor, după care au asistat la un ceremonial religios de pomenire a celor trecuţi în nefiinţă. Manifestările dedicate Zilei Veteranilor de Război au continuat cu un ceremonial militar dar şi cu o serie de discursuri susţinute de reprezentanţii autorităţăţilor locale. Valer Crişan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Sălaj a ţinut să precizeze,în scurtul său discurs adresat veteranilor prezenţi, că: „Mă înclin în faţa sacrificiului dumneavoastră şi a patriotismului pe care l-aţi probat nu doar declarativ, ci faptic, cu arma în mână pe câmpul de luptă. La Mulţi Ani! Pentru dumneavoastră şi famiile dumneavoastră. Totodată, fiind în preajma Sărbătorilor Pascale, dorim veteranilor şi tuturor sălăjenilor Paşte Fericit!”, a conchis Crişan. Ziua Veteranilor de Rãzboi a fost stabilitã printr-o hotărâre de Guvern în anul 2007 iar de atunci an de an la Zalău se sărbătoreşte această zi.

Leave a Comment