Ziua Naţională a Holocaustului, marcată la Şimleu Silvaniei

Ziua Naţională a Holocaustului – 9 octombrie este marcată la Şimleu Silvaniei printr-o serie de activităţi care au ca tematică istoria Holocaustului din România şi din Transilvania de Nord. Activităţile deschise publicului larg, în special elevilor, se desfăşoară pe tot parcursul lunii octombrie la Muzeul Holocaustului din localitate. Daniel Stejeran, directorul instituţiei, a precizat că parteneri în organizarea acestor activităţi sunt Şcoala Gimnazială „Corneliu Coposu” şi Liceul de Artă „Ioan Sima” din municipiul Zalău. Astfel, elevii de la cele două instituţii de învăţământ, coordonaţi de profesorii Gheorghe Bancea, Diana Mureşan şi Mădălina Mureşan, vor lua parte la activităţi educative şi de informare despre istoria Holocaustului, deportările evreilor şi izolarea lor de pe teritorilul României şi vor expune în cadrul unei expoziţii lucrări de grafică şi sculptură cu tematică specifică acestul eveniment. Potrivit directorului Muzeului Holocaustului din Transilvania de Nord, data de 9 octombrie este semnificativă, deoarece în această zi a anului 1941au început deportările evreilor din Bucovina în lagărele din Transnistria. Datele statistice arată faptul că numai în Transilvania de Nord au fost ucişi 132.000 de evrei.
„Ziua Naţională a Holocaustului, 9 octombrie, este semnificativă, deoarece în această zi a anului 1941 au început deportările evreilor din Bucovina în lagărele din Transnistria. Această zi este comemorată în România începând cu anul 2004”, a subliniat Daniel Stejeran.

3 Thoughts to “Ziua Naţională a Holocaustului, marcată la Şimleu Silvaniei”

  1. Zălăuan

    Da oare fără elevi nu se poate ?
    Ce-ar fi să-i lăsăm să facă şcoală ?

  2. Georgi

    Seriozitate maxima! Contract legal si incheiat imediat! Au inceput primele plati! Foarte multi oameni lucreaza deja cu noi! NU e joc piramidal si NU e MLM! Cei care au inceput activitatea sunt foarte multumiti! Lucrati 3 ore pe zi, ca operator online, si castigati 300 dolari lunar! Va trimitem detalii dupa ce expediati textul „Info” la adresa de email: coman_georgi@yahoo.com

  3. Anonim

    Augusta, tu ai fost la evenimentul de la Simleu-SIlvaniei?

Leave a Comment