Zboruri cu motodeltaplanul şi concurs de atelaje la „Zilele Crasnei”

Concursuri, spectacole, competiţii sportive, tombolă, bucate tradiţionale şi distracţie „cât încape”, sunt doar câteva din cele ce se vor întâmpla în acest sfârşit de săptămână, la Crasna. Primarul Emeric Pop ne-a spus că în acest an, sărbătoarea crăsnenilor va fi una cu totul specială. „Am făcut toate eforturile ca locuitorii comunei, cei ai satelor aparţinătoare, dar şi oaspeţii care ne vor vizita de „Zilele Crasnei”, să simtă cu adevărat atmosfera şi spiritul unei sărbători autentice. Am păstrat tradiţionalul, dar am adus şi elemente de noutate, în toate evenimentele care se vor desfăşura timp de trei zile, în comuna noastră. Vrem să facem ceva deosebit şi sper din suflet să reuşim acest lucru, iar oamenii să se poată bucura de trei zile de distracţie, aici, la Crasna” a spus edilul. Primăria le-a pregătit celor ce vor fi prezenţi la evenimentele prilejuite de Zilele comunei, surprize inedite, pe care nici măcar oraşele din judeţ nu şi le-au putut permite. Zborurile cu motodeltaplanul, vor oferi doritorilor de senzaţii tari, imagini de vis pe care cu siguranţă le vor surprinde de sus pentru a le arăta şi celor care nu se vor încumeta să pornească spre înălţimi, în zborurile organizate aproape non-stop în spaţiul aerian din jurul comunei.

Un concurs de atelaje le va aduce iubitorilor de cai şi trăsuri, momente de bucurie şi emoţie. Concerte de muzica populară dar şi spectacole susţinute de DJ pe scena special amenajată în Piaţa din Crasna, vor închinge serile din acest sfârşit de săptămână, de la Crasna. Sala de sport a comunei va găzdui şi competiţii de handbal, badminton, tenis de masă şi fotbal, astfel încât iubitorii de sport şi mişcare îşi vor putea etala talentele şi măiestria, şi cu acest prilej. Primăria va inaugura, folosind această ocazie unică în an, noua Şcoală din Crasna precum şi centrul de Informare Turistică nou-construit în comună. Expoziţiile de produse agricole, cele de pictură, surprizele pentru copii, şi bineînţeles, felurite bucate tradiţionale şi băutură din belşug, pentru toate gusturile, vor face ca petrecerea de sâmbătă noaptea, care va ţine până dimineaţa, să fie una căreia să nu-i lipsească nimic. Ajunse la cea de-a XVII-a ediţie, „Zilele Crasnei” vor începe vineri după orele prânzului, şi se vor încheia după trei zile de distracţie, duminică, după miezul nopţii.

Leave a Comment