Zălăuanii sunt aşteptaţi la proiecţii gratuite de filme

Zălăuanii sunt aşteptaţi, în perioada 22- 24 iulie, la proiecţii gratuite de filme în cadrul Festivalului „Tenaris Cine Latino”.
Festivalul este organizat de TenarisSilcotub,Tiff, Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (AFPR) şi Fundaţia „Proa” în parteneriat cu Primăria municipiului Zalău şi aduce zălăuanilor proiecţii care includ un film realizat chiar în Sălaj, întâlniri cu oameni din lumea cinematrografiei, dar şi un spectacol de muzică şi dans din America Latină. Potrivit organizatorilor proiecţiile gratuite de filme se vor desfăşura în noul amfiteatru din Parcul Central şi în sala de spectacole a Clădirii Transilvania. Astfel, marţi, 22 iulie, începând cu ora 21,30, zălăuanii sunt invitaţi la deschiderea oficială a fsestivalului, în amfitearul din Parcul Central, unde va avea loc proiecţia filmului „Usturoi” – în prezenţa întregii echipe formată din : Sebastian Topan, Darius Stoica, Elena Ivanca, Ioan Seleşi, Nicu Varga, Tibi Covaci şi Mircea Groza. „Usturoi” este o comedie savuroasă cu scene memorabile şi personaje de neuitat. Este povestea a doi copii, buni prieteni, care se hotărăsc să fugă la Hollywod ca să devină actori şi să strângă bani pentru a-l ajuta pe fratele unuia dintre ei să o ia de nevastă pe fata care o iubeşte. Doar că cei doi ştiu că Hollywod-ul este la Cluj şi pornesc spre „marele oraş” întâmpinând, pe drum, fel de fel de obstacole.
Programul festivalului va continua miercuri, 23 iulie, în clădirea Transilvania, de la ora 17 cu filmul „Câinele japonez”, iar de la ora 19 cu „Freză nasoală – Pele malo” . Tot în aceeaşi seară, de la ora 22, în amfiteatrul din Parcul Central, cei interesaţi vor putea urmări „Colivia de aur – La Jaula de Oro” . Programul festivalului „Tenaris CineLatino” va continua joi, 24 iulie, de la ora 19, în clădirea Tansilvania cu „Ploaie de vacanţă – Tanta Agua”, şi de la ora 22, în amfiteatrul din Parcul Central cu „Love Building”.
Potrivit organizatorilor, „Tenaris Cine Latino” este un eveniment prin care TenarisSilcotub înlesneşte accesul la cultura latino-americană şi realizează un spaţiu de dialog între oameni de culturi diferite.

One Thought to “Zălăuanii sunt aşteptaţi la proiecţii gratuite de filme”

  1. Anonim

    Daca se ofera un cadru de dialog intre cultura noastra si cea sud americana, as dori sa particip si eu, unde se poate? ca aici se vizioneaza doar filme..

Leave a Comment