Zălăuan arestat preventiv pentru tentativă de furt calificat

Un zălăuan, în vârstă de 53 de ani, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, pentru tentativă de furt calificat, după ce ar fi încercat să intre prin efracţie într-un apartament din Cluj-Napoca, situat pe bulevardul 21 Decembrie 1989.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj, sâmbătă, 26 octombrie, în jurul orei 16,30, bărbatul, înarmat cu un cuţit, a încercat să pătrundă în locuinţa menţionată.
„În urma verificărilor efectuate de poliţişti, asupra suspectului s-au găsit obiecte care sunt interzise a fi purtate în locurile publice prin Legea 61/1991 republicată. În urma probatoriului administrat, suspectul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca cu propunere de arestare preventivă”, se mai precizează în comunicat.
Astfel, pe numele zălăuanului, instanţa clujeană a emis mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 29 zile pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la furt calificat şi „portul, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică, a cuţitului, pumnalului, şişului, boxului ori a altor asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, împungere sau lovire”.

Leave a Comment