Un bărbat „afumat” la volan a acroșat o mașină parcată pe o stradă din Zalău

Un eveniment rutier, soldat cu pagube materiale, a avut loc vineri după-amiază, pe strada Crișan din municipiul Zalău. Ajunși la fața locului, polițiștii au efectuat verificări, în urma cărora a fost stabilit faptul că un zălăuan, în vârstă de 39 de ani, se afla la volanul unui autoturism și nu s-ar fi asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi. Astfel, acesta a acroșat un autoturism parcat.

Din fericire, nu au fost implicate victime, rezultând doar pagube materiale. Din nefericire pentru șofer, polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost unul pozitiv. Concentrația de alcool a fost de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În consecință, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru a-i fi recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. Mai mult, cercetările în acest caz vor fi continuate de polițiști.

 

 

Leave a Comment