Sute de tamponări pe străzile din municipiu

Accidentele de circulaţie soldate fără victime, doar cu pagube materiale, pot fi soluţionate şi pe cale amiabilă de către părţile implicate, fără anunţarea organelor de poliţie. În asemenea situaţii este important, însă, ca şoferul păgubit să deţină o asigurare obligatorie auto valabilă şi să ştie cum anume să reacţioneze astfel încât să reducă daunele şi să obţină despăgubirile necesare pentru repararea maşinii.
Dacă o parte dintre şoferi preferă să-şi rezolve pe loc problema, alţii nu reuşesc să ajungă la o înţelegere şi se prezintă în faţa poliţiştilor. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, Maria Cristea, ne-a declarat că, de la începutul anului şi până în prezent, numai pe străzile din municipiu au avut loc câteva sute de tamponări. „La nivelul municipiului au fost înregistrate, în perioada scursă din acest an, 135 de tamponări pe drumul public, respectiv accidente soldate doar cu pagube materiale, precum şi 130 de tamponări în parcare, sesizate de proprietarii care s-au prezentat la poliţie pentru eliberarea autorizaţiei de reparaţie. Numărul acestor genuri de incidente este, cu siguranţă, mult mai mare, părţile implicate în evenimentele rutiere recurgând la constatarea amiabilă”, a declarat purtătorul de cuvânt.
Potrivit sursei citate, după producerea accidentului, este important ca şoferul să noteze sau să reţină următoarele informaţii: data şi ora la care s-a produs accidentul, diverse repere pentru o mai bună localizare a locului unde s-a petrecut acesta – kilometrul în dreptul căruia s-a întâmplat accidentul sau numărul străzii ori al imobilului, dacă acesta a avut loc în oraş.
Este, totodată, foarte important ca şoferul să reţină numerele de înmatriculare ale maşinilor implicate în accident, mai ales în cazul în care unul sau mai mulţi şoferi fug de la locul accidentului. Importante sunt şi numele şoferilor implicaţi, care trebuie să deţină o asigurare auto obligatorie. Se recomandă şi includerea martorilor oculari.
În urma accidentului, se recomandă ca şoferii să îşi retragă maşinile pe partea dreaptă a drumului, astfel încât să nu încurce circulaţia, însă dacă accidentul este grav şi există şi victime în interiorul maşinilor, situaţia stă exact invers: se interzice mişcarea maşinilor din poziţia în care se află şi trebuie chemaţi poliţiştii, de urgenţă, pentru constatare.
În urma unui accident auto, părţile implicate pot opta între două situaţii. Într-o primă fază, şoferii pot încheia, de comun acord, un constat amiabil, atunci când este vorba de un accident auto cu daune mici, folosit ulterior la obţinerea de despăgubiri prin intermediul asigurării RCA. Şoferii sunt obligaţi să cheme Poliţia pentru realizarea unui proces verbal în momentul în care accidentul este unul grav, cu daune materiale majore sau cu vătămari corporale sau chiar deces.
Atunci când vinovat în cadrul accidentului este celălalt şofer, este necesar ca acesta să îşi dea acordul cu privire la plata despăgubirii prin intermediul asigurării RCA pe care o deţine.
Pentru obţinerea despăgubirilor RCA, şoferul păgubit trebuie să se prezinte la compania de asigurări a şoferului vinovat de producerea accidentului cu următoarele documente: o copie dupa certificatul de înmatriculare a maşinii; o cerere de despăgubire întocmită de cel păgubit; procesul verbal cu măsurători şi schiţa accidentului realizat de poliţişti sau constatul amiabil, în funcţie de caz; procesul verbal întocmit de inspectorul de daune al companiei de asigurări; copie după certificatul medico-legal şi alte documente medicale, atunci când este
vorba şi de vătămare corporală în cadrul accidentului.
Ceea ce trebuie verificat atent de către şoferii păgubiţi este ca asigurarea obligatorie auto a conducătorului vinovat de producerea incidentului să fie valabilă. Cei care au asigurare CASCO se pot prezenta direct la firma de asigurări.

Leave a Comment