Sălăjence prinse la furat în Baia Mare

Două tinere domiciliate în judeţul Sălaj au fost depistate de poliţiştii băimăreni în timp ce încercau să sustragă bunuri dintr-o locuinţă din Baia Mare. Potrivit site-ului actualMM.ro  una dintre cele două femei era dată în urmărire naţională şi se sustrăgea executării pedepsei închisorii pentru furt calificat. Astfel, site-ul notează că marţi, în jurul amiezii, o băimăreancă a sesizat Poliţia cu privire la faptul că două tinere au intrat în locuinţa vecinului său, cu intenţia de a sustrage bunuri. Imediat la locul indicat s-a deplasat un echipaj de siguranţă publică care le-a depistat şi legitimat pe cele două suspecte. Pe parcursul cercetărilor, poliţiştii au stabilit că una dintre ele le-a dat poliţiştilor date de identitate false. De asemenea,  s-a stabilit că la sfârşitul anului trecut, tânăra ar mai fi comis un alt furt din locuinţă, tot de pe raza municipiului Baia Mare. Din verificările effectuate ulterior a reieşit faptul că suspecta, în vârstă de 21 de ani, era urmărită naţional. Pe numele ei, în data de 27 ianuarie 2016, instanţa a emis mandat de executare a pedepsei închisorii pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Sălăjeanca a fost deja transferată în penitenciar unde îşi va executa pedeapsa, urmând să răspundă penal şi pentru fapta comisă recent, în cazul în care îi va fi dovedită vinovăţia.

3 Thoughts to “Sălăjence prinse la furat în Baia Mare”

  1. Anonim

    de ce nu se dau numele acestor excroace ????

  2. Anonim

    O fi și ziaristul vreun escroc și de aceea nu dă numele escroacelor…

    1. Lion

      hop si postacul de serviciu cu un comentariu. Daca Politia Baia Mare nu a dat numele celor doua, de unde mă-ta vrei sa ti le zica presa? Prostovane.

Leave a Comment