S-a scumpit și apa

Compania de Apă Someș S.A. a anunțat că noile prețuri au intrat în vigoare de la 1 iulie. Potrivit furnizorului, prețul apei potabile a ajuns la  4,81 lei/mc inclusiv TVA (9 la sută), iar tariful pentru canalizare-epurare este 5,10 lei/mc inclusiv TVA (9 la sută).

Scumpirea este însoțită de explicații. Potrivit Companiei de Apă, rațiunea necesității de ajustare a prețurilor/tarifelor rezidă în nevoia respectării Planului anual de evoluție a tarifelor la apă și canalizare (strategiei tarifare) în perioada 2017-2023, conform hotărârii Asociației Regionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Bazinul Hidrografic Someș-Tisa, precum și în nevoia de a îndeplini condițiile din Contractul de finanțare nr. 225 aferent programului POIM Cluj-Sălaj, încheiat între Ministerul Fondurilor Europene și Compania de Apă Someș S.A. În cadrul programului POIM Cluj-Sălaj pentru modernizarea și extinderea infrastructurii de apă și canalizare-epurare, Compania de Apă Someș S.A. a atras a cincea finanțare în valoarea totală de peste 404 milioane de euro, lucrările în cadrul acestui program derulându-se în perioada 2020-2023. Noile prețuri/tarife au fost aprobate de către Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, prin Decizia nr. 90/26.05.2022. Ele se aplica în întreaga arie regională deservită din județele Cluj, Sălaj și Mureș, cu începere de la 1 Iulie.

One Thought to “S-a scumpit și apa”

  1. […] Compania de Apă Someș S.A. a anunțat că noile prețuri au intrat în vigoare de la 1 iulie. Potrivit furnizorului, prețul apei potabile a ajuns la  4,81 lei/mc inclusiv TVA (9 la sută), iar tariful pentru canalizare-epurare este 5,10 lei/mc inclusiv TVA (9 la sută). Scumpirea este însoțită de explicații. Potrivit Companiei de Apă, rațiunea necesității de ajustare a prețurilor/tarifelor rezidă în nevoia respectării Planului anual de evoluție a tarifelor la apă și canalizare (strategiei tarifare) în perioada 2017-2023, conform hotărârii Asociației Regionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Bazinul Hidrografic Someș-Tisa,… Citeste mai mult […]

Leave a Comment