Indicii pieței monetare au în comun faptul că reflectă în esență condițiile de finanțare de pe piața interbancară. Dincolo de această caracteristică generală, diferențele sunt, de asemenea, semnificative. În consecință, generalizarea simplă utilizată recent în spațiul public, prin interpretări potrivit cărora situațiile care au condus la sancționare unor practici legate de Euribor și Libor ar putea fi extrapolate și în cazul ROBOR, nu sunt susținute de o analiză comparativă a caracteristicilor acestor indici. Cei trei indici diferă prin metodologia de formare, prin cadrul instituțional în care sunt administrați și prin funcția pe care o îndeplinesc. În cazul LIBOR, autoritățile din SUA, Marea Britanie și UE au amendat mai multe instituții bancare cu peste 2 miliarde de dolari în echivalent pentru influențarea artificială a ratelor între 2005–2010. În cazul EURIBOR, Comisia Europeană a sancționat în 2013 mai multe bănci pentru înțelegeri anticoncurențiale privind manipularea indicelui. Aceste cazuri au determinat reforme majore ale cadrului de administrare a indicilor de referință ai pieței interbancare.
ROBOR se distinge de LIBOR și EURIBOR atât prin modul de administrare, cât și prin rolul său în cadrul politicii monetare. Indicele este administrat de banca centrală, este determinat potrivit unei metodologii specifice și reprezintă principalul mijloc de transmisie al politicii monetare. Ceilalți nu sunt administrați de băncile centrale, au structuri mai puțin imperative, în raport cu metodologia de cotare și, în consecință, rigori diferite în ceea ce înseamnă mecanismele de siguranță. În aceste condiții, diferențele de metodologie, de guvernanță și de funcție economică fac ca eventualele comparații să nu poată fi susținute atunci când se evocă amendarea băncilor. Se impun o analiză distinctă a fiecărui indice pentru că orice extrapolare a concluziilor de la un caz la altul nu se poate susține.
Pentru o mai bună înțelegere a diferențelor trebuie explicat mecanismul de formare în cele trei cazuri.
Determinarea ROBOR/ROBID
Procesul de determinare a indicilor ROBID și ROBOR se desfășoară într-o succesiune de etape reglementate, menite să asigure o reflectare fidelă a condițiilor de piață și limitarea riscului de distorsiuni. Astfel, o primă etapă o constituie intervalul de pre-fixing (10:30-11), în care participanții își actualizează cotațiile în funcție de informațiile disponibile și de anticipațiile privind evoluțiile pieței, contribuind la formarea graduală a unui nivel de echilibru. Ulterior, fixing-ul este realizat la ora 11:00, când sunt luate în considerare cotațiile ferme (ultimele) transmise de participanți, ceea ce implică asumarea unei obligații de tranzacționare în intervalul 11 – 11:15 și, implicit, descurajează comportamentele oportuniste. La ora 11 ratele ROBID și ROBOR sunt publicate pe site-ul băncii centrale. De menționat faptul că participanții au obligația de a cota atât pentru ROBID, cât și pentru ROBOR, cu respectarea regulilor privind ecartul maxim dintre acestea, consolidând, astfel, funcționarea ordonată a pieței interbancare.
Utilizarea cotațiilor ferme este justificată de specificul pieței locale, caracterizate printr-un volum redus de tranzacții pe anumite scadențe, motiv pentru care înlocuirea tranzacțiilor cu cotații ferme constituie o soluție adecvată, în conformitate cu anterior menționatele principii IOSCO.
Participanții, reprezentând 25% din numărul de instituții din sistemul bancar românesc, își stabilesc cotațiile în raport de condițiile generale ale pieței, utilizând informațiile disponibile privind nivelul dobânzilor. În absența acestor repere, cotațiile ar fi arbitrare și lipsite de ancorare în realitatea economică. Astfel, cotațiile reflectă costul de finanțare al fiecărei instituții de credit, determinat de poziția sa de lichiditate, contribuind la formarea unui indice care agregă condiții reale de piață și conferă robustețe mecanismului de fixing.
Transparența procesului este consolidată de faptul că informațiile privind cotațiile sunt accesibile în timp real tuturor instituțiilor de credit, nu doar participanților la fixing, precum și altor entități care dispun de acces la platformele specializate, precum Reuters/Refinitiv/LSEG (London Stock Exchange Group). În plus, infrastructura tehnică susține acest cadru transparent, paginile dedicate fiind populate exclusiv după finalizarea fixing-ului, cotațiile ferme nefiind accesibile anterior orei 11:00. Anterior acestei ore, atât contributorii, cât și toți cei care au acces la platforma LSEG, pot vedea cotațiile
În etapa de calcul, metodologia aplicată presupune eliminarea automată a valorilor extreme pentru fiecare scadență, reducând influența cotațiilor atipice asupra rezultatului final. Procesul de determinare a indicilor se desfășoară într-un cadru reglementat, caracterizat prin participarea mai multor instituții de credit concurente la un mecanism comun de agregare a cotațiilor, în condiții de transparență și sub supravegherea BNR.
În acest context, analiza comportamentului participanților trebuie să fie fundamentată pe o înțelegere riguroasă a mecanismului de determinare a indicilor. Astfel, consultarea cotațiilor celorlalte instituții de credit reprezintă un comportament uzual și inerent procesului de formare a prețurilor pe piața interbancară. În absența acestei premise, există riscul calificării eronate a unor comportamente specifice funcționării pieței monetare drept indicii ale unei coordonări anticoncurențiale, în condițiile în care transparența și accesul la informații comune pot reflecta, în mod legitim, reacții independente la aceleași condiții de piață.
EURIBOR
Prin comparație cu ROBOR, EURIBOR utilizează o metodologie hibridă de determinare, în cadrul căreia prioritate este acordată tranzacțiilor efective, acestea fiind completate, în măsura în care nu sunt suficiente, de estimări bazate pe modele. Acest design este posibil datorită adâncimii și lichidității superioare ale pieței monetare din zona euro, caracterizate printr-un volum semnificativ mai mare de tranzacții, care provin de la participanți din 11 state membre ale zonei euro, reprezentând 0.5% din numărul total de bănci din zona euro. Totuși, chiar și în cazul unei piețe dezvoltate nu există constant suficiente tranzacții pentru toate scadențele. Spre exemplu, metodologia EURIBOR a fost adaptată prin introducerea unui sistem de tip cascadă, care presupune, în primul rând, utilizarea tranzacțiilor reale eligibile, completată, în lipsa acestora, de date derivate și ajustate. Această structură evidențiază faptul că, inclusiv în piețe caracterizate printr-un grad ridicat de lichiditate, recurgerea la estimări reprezintă o componentă inevitabilă a procesului de determinare a indicilor de referință. Prin urmare, diferențele metodologice dintre EURIBOR și ROBOR trebuie analizate în raport cu specificul fiecărei piețe. În timp ce EURIBOR beneficiază de un volum ridicat de tranzacții care permite o ancorare mai consistentă în date empirice, utilizarea cotațiilor, dar a cotațiilor ferme, în cazul ROBOR, reflectă particularitățile pieței monetare locale și nu constituie, în sine, o deficiență metodologică.
LIBOR
În ceea ce privește LIBOR, acesta a fost un indice construit exclusiv pe baza cotațiilor informative a ratelor de plasare (offered rates), fără a implica obligația de tranzacționare la nivelurile respective. Rata era calculată pe baza răspunsului băncilor din panel la întrebarea ipotetică: „La ce rată ați putea împrumuta fonduri, dacă ați solicita și apoi accepta oferte interbancare, în volum de piață rezonabil, înainte de ora 11:00, pe diverse scadențe?” Cele mai ridicate patru și cele mai scăzute patru cotații (din 16) erau eliminate, iar din restul se calcula media.
LIBOR a fost conceput să reflecte costurile împrumuturilor interbancare pe termen determinat, datele transmise pentru calcularea LIBOR bazându-se pe simple estimări, și nu pe cotații ferme sau pe tranzacții. În urma declanșării unor investigații, autoritățile de reglementare din Marea Britanie au constatat deficiențe în ceea ce privește mecanismele de guvernanță aferente procesului de colectare a datelor, precum și în cadrul băncilor participante.
Ulterior, acestea au concluzionat că piața care sta la baza LIBOR (împrumuturile interbancare negarantate) devenise prea „subțire” pentru ca indicele să rămână sustenabil, anunțând oficial calendarul de încetare, și anume jumătatea anului 2023.
În concluzie, compararea ROBOR cu EURIBOR este limitată de diferențele structurale dintre piețe, întrucât acesta din urmă beneficiază de o lichiditate semnificativ mai ridicată și de un volum superior de tranzacții, ceea ce permite o ancorare mai accentuată în date tranzacționale. Prin urmare, utilizarea cotațiilor ferme în cazul ROBOR nu reprezintă o deficiență, dimpotrivă este rezultatul unor opțiuni metodologice adaptate rolului economic specific și caracteristicilor pieței în care fiecare indice operează. Înlocuirea sa cu un indice construit pe o logică diferită ar conduce la pierderea funcționalității sale economice și la o reprezentare inadecvată a condițiilor reale de finanțare.
irector al Direcției juridice, BNR