S-a jucat cu petarde pe stradă şi s-a ales cu dosar penal

Un tânăr din comuna Crasna s-a ales cu dosar penal după ce, la finalul săptămânii trecute, a fost prins de poliţiştii Secției 6 Poliție Rurală Crasna în plină stradă în timp ce “se juca” cu petarde (categoria P1 şi F1 – mini pocnitori). În plus, tânărul avea la el mai multe bucăţi de petarde care i-au fost confiscate. “Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 10 bucăți de articole pirotehnice și au întocmit dosar penal pentru efectuare de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, faptă prevăzută și pedepsită Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj. Pe această cale, oamenii legii reamintesc faptul că articolele pirotehnice de divertisment din categoria amintită sunt interzise, inclusiv de către persoanele cu vârsta mai mică de 16 ani. Articolele pirotehnice din această categorie pot fi folosite doar cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor și a mediului, respectând prevederile legii precizate.

Foto cu caracter informativ

Leave a Comment