Romi din Cehu Silvaniei, prinşi locuind ilegal în Baia Mare

 

Mai multe familii de romi din localitatea sălăjeană Cehu Silvaniei au fost depistate că locuiau ilegal pe malul pârâului Craica, într-un cartier de locuinţe improvizate, din municipiul Baia Mare. Autorităţile locale le-au dat termen ca în trei zile să părăsească judeţul.
Poliţia Locală, reprezentanţi ai administraţiei municipiului Baia Mare, ai Jandarmeriei şi ai serviciului de asistenţă socială au efectuat, joi, 30 iulie, o razie în cartierul de locuinţe improvizate pe malul pârâului Craica, locuit de romi nomazi.
În urma acţiunii au fost descoperiţi 23 de adulţi, 20 de copii şi 16 locuinţe improvizate. Proprietarii au fost somaţi ca în 72 de ore să demoleze locuinţele şi să părăsească terenul proprietate publică.”Am găsit 16 construcţii provizorii sau colibe (…). Proprietarii acestora au fost identificaţi şi somaţi să le demoleze în termen de 72 de ore în mod voluntar, în caz contrar le vom demola noi pe cale administrativă, prin dispoziţia primarului. Am găsit faţă de situaţia precedentă încă nouă familii noi, alcătuite din 23 de adulţi şi 20 de copii. Acestea provin din Turulung, judeţul Satu Mare, din Ulmeni, judeţul Maramureş, din Cehu Silvaniei, judeţul Sălaj, dar şi foşti locatari din alte zone sărace ale oraşului”, se precizează într-un comunicat al Poliţiei Locale. Celor depistaţi fără acte de domiciliu li s-a pus în vedere să părăsească oraşul şi să se întoarcă acolo unde sunt înregistraţi, întrucât municipalitatea nu are niciun fel de obligaţie legală faţă de ei.

Alte articole

Leave a Comment