Proprietarii de cabane din satul de vacanță Poic – amendați de Garda de Mediu Sălaj

Mai mulți proprietari de cabane din satul de vacanță Poic, aflat în localitatea Hurez, comuna Horoatu Crasnei, au fost sancționați contravențional cu 6.000 de lei de comisarii Gărzii de Mediu (GM) Sălaj. Sancțiunile au fost aplicate în cursul acestei luni, după ce comisarii de la GM Sălaj, în urma unui control în zonă, s-au autosesizat cu privire la deşeurile abandonate pe partea dreaptă a DJ 108N, între localitățile Vânători şi Mesteacănu.

Deșeurile constând în diferite ambalaje, plastic, PET-uri, sticlă, farfurii, pahare, tacâmuri de unică folosință, provin de la cabanele din localitatea Hurez, mai exact din satul de vacanță Poic, care sunt închiriate de proprietari pentru diferite evenimente. “Deținătorii deşeurilor au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 6000 lei, fiind trasată ca măsură salubrizarea terenurilor şi predarea acestora unui operator autorizat în termen de 14 zile”, au precizat reprezentanții GM Sălaj. Potrivit acestora, având în vedere că nicio cabană din zonă nu are încheiat contract de salubritate cu Primăria comunei Horoatu Crasnei, a fost dispusă măsura încheierii de astfel de contracte pentru colectarea deşeurilor, aceasta fiind o obligație prevăzută de Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006.

One Thought to “Proprietarii de cabane din satul de vacanță Poic – amendați de Garda de Mediu Sălaj”

  1. Anonim

    Cand vecinii nostri spun ca suntem un judet sarac si nedezvoltat, stiu ei ce spun. Saracia inseamna, pe langa altele, si mizerie. Lipsa de educatie, lipsa de implicare a fiecarui om si cate si mai cate. Ingrozitoare imaginile si e plin judetul de astfel de locuri. Mai avem tupeul sa radem de sudisti…

Leave a Comment