Procurorii DNA anunţă primele măsuri luate în operaţiunea „Deratizarea primăriilor”

 

Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj a făcut publice primele măsuri luate în cauza privind contractele semnate între primăriile mai multor reşedinţe de judeţ din Ardeal, între care şi Zalău, contracte încheiate între administraţiile locale şi societatea Coral Impex SRL. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj efectuează acte de urmărire penală într-o cauză complexă din care a rezultat că, în perioada 2013 – 2015, persoane reprezentând SC Coral Impex SRL Ploieşti, ar fi oferit diferite sume de bani şi bunuri cu titlu de mită unor funcţionari din cadrul instituţiilor publice situate pe raza mai multor judeţe, cu care societatea respectivă derula relaţii contractuale de prestări de servicii (dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare).

Analiza coroborată a informaţiilor disponibile în anchetă a evidenţiat faptul că, în mod curent, sumele de bani şi foloasele necuvenite erau remise pentru a-i determina pe funcţionarii cu atribuţii de control şi decizie să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu sau să urgenteze îndeplinirea unor acte ce intră în sfera atribuţiilor acestora, cum ar fi aprobarea creşterii tarifelor pentru serviciile prestate de către societatea comercială menţionată, includerea de noi suprafeţe pentru realizarea deratizării şi dezinsecţiilor prin încheierea de acte adiţionale la contractele deja existente, prelungirea contractelor anterior încheiate, fără verificarea legalităţii, avizarea nejustificată a statelor de plăţi (chiar şi în cazul în care serviciile atribuite în acte nu au fost prestate deloc ori au fost prestate parţial, ori în condiţii de calitate inferioară), aprobarea preferenţială a decontării facturilor emise de societatea menţionată. În desfăşurarea tuturor acestor activităţi s-a urmărit satisfacerea propriilor interese ale persoanelor implicate, în dauna interesului public, şi anume, încasarea sumelor de bani de la instituţiile publice prin maximizarea profitului, respectiv obţinerea de foloase materiale necuvenite.

Până în acest moment, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Măgurean Adriana şi Capotă Mariana, şef, respectiv consilier la Serviciul Tehnic Reparaţii Imobile, Monitorizare Servicii Comunitare de Utilităţi Publice din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită, în formă continuată. De asemenea, s-a dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspectul Prunoiu Constantin Dorin, angajat al SC Coral Impex SRL Ploieşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită, în formă continuată. Din ordonanţele de punere în mişcare a acţiunii penale, respectiv de efectuarea a urmăririi penale întocmite de procurori a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora la data de 8 octombrie 2014, cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi Crăciun ale aceluiaşi an, precum şi la 11 martie 2015, inculpata Măgurean Adriana-Lucia, în calitate de şef Serviciu Tehnic Reparaţii Imobile, Monitorizare, Servicii Comunitare de Utilităţi Publice în cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, a primit, cu titlu de mită, de la un reprezentant al SC Coral Impex SRL Ploieşti, atât pentru ea cât şi pentru o rudă a acesteia, diverse produse, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi anume certificarea pentru conformitate a documentaţiei depusă de firma respectivă, în vederea aprobării plăţilor pentru serviciile prestate.


În perioada 2012 – 2015, inculpata Capota Mariana, în calitate de consilier la Serviciul Tehnic Reparaţii Imobile, Monitorizare Servicii Comunitare de Utilităţi Publice – Primăria Cluj-Napoca, a primit în mod repetat, de la reprezentanţi ai SC Coral Impex SRL Ploieşti, mai multe sume de bani în cuantum de 8.600 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu respectiv verificarea şi întocmirea documentaţiei pentru plată referitoare la serviciile DDD (Dezinfecţie, Dezinsecţie, Deratizare) prestate de firma respectivă.
În perioada 2012 – 2015, suspectul Prunoiu Constantin Dorin, în calitate de angajat al SC Coral Impex SRL Ploieşti, a remis lunar, cu titlu de mită, unor funcţionari cu atribuţii de control din cadrul Primăriei municipiului Cluj-Napoca, suma de câte 500 lei şi produse alimentare, pentru ca aceştia să nu îşi îndeplinească obligaţiile de serviciu şi anume să nu inspecteze activitățile de deratizare, dezinsecţie, dezinfecţie, realizate de către angajaţii firmei respective, pe raza municipiului Cluj-Napoca. În cauză, se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane, însă, în comunicat, nu se precizează numele şi calitatea acestora.

În ceea ce priveşte descinderea şi audierile desfăşurate de procurori în cadrul Primăriei Zalău, DNA nu a oferit date suplimentare faţă de cele care au fost comunicate în cursul zilei de miercuri. Deocamdată, în ceea ce priveşte Primăria municipiului Zalău, o singură persoană a fost dusă la audieri miercuri la sediul DNA Cluj, şi anume şeful Directiei Corp Control, Ştefan Jugastrean. Din mai multe birouri ale primăriei zălăuane, procurorii au ridicat, potrivit surselor, câţăva saci cu documente. Ancheta este, în acest moment, în plină desfăşurare. Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii, Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea ANAF.

DNA face precizarea că efectuarea urmăririi penale, respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

 

Alte articole

One Thought to “Procurorii DNA anunţă primele măsuri luate în operaţiunea „Deratizarea primăriilor””

Leave a Comment