Premii de 15 milioane. Au început înscrierile la Loteria Vaccinării

Persoanele vaccinate cu schemă completă și care dețin certificat digital al UE privind Covid-19 pe baza Codului Numeric Personal pot participa la Loteria Vaccinării.

Înscrierea persoanelor pentru Loteria Vaccinării se realizează pe portalul https://certificat-covid.gov.ro. După generarea certificatului de vaccinare, persoanele eligibile au opțiunea de a se înscrie la loterie prin parcurgerea a trei pași simpli: Pasul 1 -Confirmați că ați citit și sunteți de acord cu Regulamentul Loteriei; Pasul 2- Confirmați acordul de publicare a datelor personale pe site-urile instituțiilor organizatoare şi Pasul 3 – Vă înscrieți la Loteria Vaccinării. După parcurgerea celor trei pași, persoana înscrisă va primi un e-mail de confirmare a înscrierii, în care se va regăsi și numărul unic de participare. Serviciul de Telecomunicații Speciale va publica în fiecare zi de vineri, ora 12, pe site-ul https://certificat-covid.gov.ro, ultimul număr alocat, în vederea organizării extragerilor de către Loteria Română.

De precizat este  faptul că se consideră schemă completă, efectuarea a două doze pentru tipurile de vaccin Pfizer, Moderna și Astra Zeneca sau o singură doză pentru vaccinul Johnson&Johnson. Persoanele care au deja generat certificatul de vaccinare pentru schema completă (1/1, 2/2), înscrierea la Loteria Vaccinării se face din interfața de vizualizare a certificatului (Secțiunea „Listă certificate”).

 Premiile constau în sume în bani

Înscrierea se poate realiza individual de către persoana vaccinată sau de orice altă persoană care are dreptul să genereze certificatul în numele persoanei vaccinate. La Loteria de vaccinare se acordă un număr total de 1.139 de premii, în valoare totală de 15.000.000 lei, după cum urmează: 81 de premii săptămânale (80 de premii săptămânale, plus un premiu mare săptămânal); trei premii lunare (câte un premiu în ultima săptămână a fiecărei luni); două premii la finalul Loteriei Programului naţional de vaccinare, respectiv în luna a treia. Numerele extrase la extragerile finale vor reprezenta numerele de ordine câştigătoare ale premiului de 1.000.000 de lei şi ale premiului de 500.000 de lei, care vor avea loc în data de 31 decembrie 2021. Fiecare participant la Loteria de vaccinare va avea patru şanse de câştig, respectiv posibilitatea de a câştiga patru premii: un premiu în valoare de 10.000 de lei sau de 100.000 de lei, un premiu de 300.000 de lei, un premiu de 500.000 de lei şi premiul cel mare în valoare de 1.000.000 de lei.

Leave a Comment