„Porolissum Fest” aduce în Sălaj toate trupele de reconstituire istorică a antichităţii din România

 

Sălăjenii sunt aşteptaţi, la finalul săptămânii viitoare, la Complexul Arheologic de la Moigrad la cea de a V-a ediţie a “Porolissum Fest” – festival de reconstituire istorică. Invitaţia a fost lansată vineri, 26 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă, la sediul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă (MJIA) Zalău, de managerul instituţiei – Corina Bejinariu.

Ediţia din acest an se va desfăşura în perioada 4-5 iulie la Castrul Roman – Poarta „Praetoria”. Potrivit organizatorilor – MJIA Zalău, tema ediţiei din acest an “Porolissum Fest” este „Cucerirea şi abandonarea Daciei”, iar pentru prima dată la „Porolissum” se vor confrunta toate trupele de reconstituire istorică a antichităţii din România.

Astfel, timp de două zile, cei prezenţi vor putea lua parte la excursii, la un concurs de cultură generală, dotat cu premii despre Porolissum, la un atelier de şoimărit, dar şi la bătălii între daci şi romani realizate cu ajutorul trupelor de reconstituire istorică prezente la eveniment. Este vorba despre: trupele din cadrul Asociaţiei “Amicii Muzeului”, Tera Dacica Aeterna – Cluj, Asociaţia Culturală pentru istorie vie Alba Iulia, Omnis Brabaria – Satu Mare, Danais – Constanţa, Vulturii din Călata, Lupii Pustei – Oradea, Falco Argenteus – Oradea, Virtus Antiqua – Cluj Napoca, Ludus Apulensis – Alba Iulia.

Programul “Porolissum Fest” 4-5 iulie

„Porolissum Fest” – ediţia 2015 va debuta sâmbătă de la ora 10, la Complexul Arheologic de la Moigrad, cu o excursie tematică la Măgura Moigradului – zona sacră şi aşezarea fortificată (ora 10-12) şi va continua cu: un concurs de cultură generală, dotat cu premii, despre Porolissum şi obiectivul vizitat (ora 12-13); lupte gladiatori – Virtus Antiqua – Cluj Napoca (ora 15-17); concertul trupei „God” (ora 18-19); lupte gladiatori – Ludus Apulensis Alba Iulia (ora 19-20); lupte nocturne de gladiatori (ora 20-21) şi bătălia nocturnă cu proiectile şi săgeţi incendiare(ora 21 -22). De asemenea, duminică 5 iulie, programul va continua de la ora 13 cu: deschiderea oficială, alocuţiuni legate de momentul istoric recreat; dans arhaic cu Nimfele Daciei (ora 13,20 – 13,30); parada trupelor de reconstiture istorică care vor primi din partea organizatorilor diplome de participare (ora 13,30 -14); demonstraţii ale trupelor de reconstituire istorică (ora 13-14,30); atelier de şoimărit – moment de dresaj cu păsări de pradă (ora 14,30- 14,50); dans arhaic cu Nimfele Daciei (ora 14,50 – 15); lupte de gladiatori (ora 15-16); reconstituirea unei secvenţe de luptă dintre daci şi romani din anul 105, debutul celui de al doilea război (ora 16 -16,30); reconstituirea unui ritual de incinerare a unei căpetenii dace, căzute în luptă (ora 16,30 – 16,45); atelier de şoimărit (ora 16,45 -17,15); bătălia finală – retragerea armatei romane din Dacia, atacul barbarilor asupra acesteia (ora 17,15 -17,45) şi salutul războinicilor – finalul festivalului (ora 17,45 -18).

Bugetul alocat pentru desfăşurarea „Porolissum Fest” este alocat de Consiliul Judeţean (CJ) Sălaj, în valoare de 75.000 de lei.

„Nu trebuie trecut cu vederea, faptul că, Porolissum Fest, anul acesta adună toate trupele de reconstituire istorică a antichităţii din România, şi nu este puţin lucru. Este un bun preambul pentru a deveni cel mai important festival de reconstituire istorică din România. Nu este un lucru uşor să reuşeşti să-i aduni pe toţi în acelaşi loc, trupe din Iaşi, Constanţa, nu doar din Transilvania”, a precizat Corina Bejinariu – managerul MJIA Zalău.

În opinia managerului instituţiei de cultură, acest gen de eveniment trebuie privit ca şi o industrie creativă, generatoare de dezvoltare economică.

Cei care vor să afle cât mai multe detalii despre ceea ce înseamnă „Porolissum Fest” pot să admire, în cursul săptămânii viitoare, în centrul oraşului, pe platoul din marmură, o expoziţie cu instantanee, fotografii şi imagini, realizate în ediţiile anterioare. Expoziţia va fi însoţită şi de informaţii despre acest festival care vor fi furnizate de reprezentanţii MJIA Zalău, fiind de altfel şi o modalitate atractivă de a determina publicul să participe la „Porolissum Fest” 2015.

3 Thoughts to “„Porolissum Fest” aduce în Sălaj toate trupele de reconstituire istorică a antichităţii din România”

  1. […] Sălăjenii sunt aşteptaţi, la finalul săptămânii viitoare, la Complexul Arheologic de la Moigrad la cea de a V-a ediţie a “Porolissum Fest” – festival de reconstituire istorică. Invitaţia a fost lansată vineri, 26 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă, la sediul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă (MJIA) Zalău, de managerul instituţiei – Corina Bejinariu. Ediţia din acest an se va desfăşura în perioada 4-5 iulie la Castrul Roman – Poarta “Praetoria”. Potrivit organizatorilor – MJIA Zalău, tema ediţiei din acest an “Porolissum Fest” este “Cucerirea şi abandonarea Daciei”, iar pentru prima dată la “Porolissum” se vor confrunta toate …mai multe stiri […]

  2. […] Ediţia din acest an se va desfăşura în perioada 4-5 iulie la Castrul Roman – Poarta “Praetoria”. Potrivit organizatorilor – MJIA Zalău, tema ediţiei din acest an “Porolissum Fest” este “Cucerirea şi abandonarea Daciei”, iar pentru prima dată la “Porolissum” se vor confrunta toate Sursă știre […]

  3. […] Ediţia din acest an se va desfăşura în perioada 4-5 iulie la Castrul Roman – Poarta “Praetoria”. Potrivit organizatorilor – MJIA Zalău, tema ediţiei din acest an “Porolissum Fest” este “Cucerirea şi abandonarea Daciei”, iar pentru prima dată la “Porolissum” se vor confrunta toate …read more […]

Leave a Comment