Pop Emeric și-a depus dosarul pentru concursul de administrator public al județului

Chiar dacă părea una dintre cele mai râvnite funcții din cadrul Consiliului Județean, până ieri, data limită de depunere a dosarelor, doar două persoane s-au arătat interesate pentru a participa la concursul pentru postul de administrator public al Sălajului. Una dintre ele este – așa cum anticipam în urmă cu o lună – fostul primar al comunei Crasna, Pop Emeric, care ne-a confirmat de altfel participarea sa la concurs.
Pop Emeric a deținut fotoliul de edil al comunei Crasna timp de 16 ani, în perioada 2000-2016, anul trecut, în luna iunie, fiind acuzat de Agenția Națională de Integritate (ANI) de încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă. Mai precis, Inspectorii ANI arătau la acea vreme că, „în perioada exercitării mandatului de primar, a emis acte administrative, a încheiat acte juridice și a emis dispoziții care au produs un folos material atât pentru sine, cât și pentru soția și fiul său, încălcând astfel dispozițiile art.76. alin 1 din Legea nr.161/2003”.
“Din punctul meu de vedere, în ceea ce o priveşte pe soţia mea, nu poate fi vorba de conflict de interese. Nu eu am angajat-o la Centrul de Persoane Vârstnice, plus că instituţia a trecut în subordinea Consiliului Judeţean. Iar în cazul fiului meu, da, într-adevăr el a fost angajat pentru o perioadă foarte scurtă. Căutam de mai mulţi ani un specialist în urbanism, iar fiul meu a terminat facultatea în acest domeniu. Având în vedere, însă, că se putea interpreta ca incompatibilitate, am desfăcut, la scurt timp, contractul de muncă al fiului meu”, a declarat în urmă cu un an primarul comunei Crasna, care a contestat ulterior, în instanță, decizia ANI.
În ceea ce privește cealaltă persoană care și-a depus dosarul pentru funcția de administrator public al județului, prelevându-se de “dreptul fiecărui candidat de a-și păstra anonimatul”, reprezentanții Consiliului Județean nu au vrut să facă niciun fel de declarații, informațiile despre participarea lui Pop Emeric la concurs fiind obținute de la fostul primar.
Cert este că proba scrisă a concursului pentru functia de manager public al judetului va avea loc în 20 iulie, în timp ce interviul se va desfășura în 25 iulie. Postul de administrator public al Sălajului a rămas vacant încă din 2013, când Ionel Ciunt, actualul primar al Zalăului, a fost numit prefect al județului.

Alte articole

13 Thoughts to “Pop Emeric și-a depus dosarul pentru concursul de administrator public al județului”

  1. Anonim

    Pai asta a fost intelegerea….

  2. xxl

    Conditiile de participare la concurs au fost stabilite exact pe chipul si masura lui Pop Emeric. Ticalosii astia de la judet chear ne cresc prosti.

  3. aurel

    succes d-le pop

  4. Anonim

    De tot fasu,om cu probleme in administratie,probleme cu ANI de la brutarie. si psd si udmr il pune manager.,Si ceva interesant,Romanii din com,Crasna desi sunt peste 1800,nu au dreptul la postul de viceprimar.Romanii nu conteaza ,acolo unde sunt minoritari in administratie..Dar psd si,pune prefecti,subprefecti,vice,manager judet,sef cadastru,de la udmr. ca sa nu se supere.De fapt si pnl il punea presedinte la consiliul judetean.Da-i in masa pe romani ei nu conteaza.in com.CRASNA.SI NU NUMAI.traiasca udmr,psd,pnl,oameni buni pe astia nu-i intereseaza de noi,

  5. vio

    la arme sa redevenim liberi jos gunoaiele politice la Gherla Poarta Alba………acolo le este locul dar romanii doooorm

  6. Imy-mue

    gunoiu asta ar trebui tris la gherla nu la judet, a furat tot Crasna acum urmeaza Judetul.

  7. Iboly

    pacat de acest judet, este condus de astfel de nesimtit.

  8. Anika

    acest imfractor este dat incompatibil de ANI si nu a mai putut candida de primar si nu poate sa fie nici Consilier jud si acum s-a gasit un post si pt el ca sa nu moara de foame, bine ca ceilalti dorm in consiliu judetean si nimeni nu are nici o atitudine PSD+PNL = acelasi mizerie (adica UDMR)

  9. Ana

    … sa va feresca’ de acest flamand, pe cine nu poate cumpara il santajeaza si ameninta…ar trebui trimis la jilava.

  10. Gyongy

    Administrator??? un tamplar analfabet care a facut scoala pe bani primariei Crasna.
    iar noi care avem studii si specializari nu avem locuri de munca in Crasna sin cauza lui, pentru ca a vandut posturile la spital /primarie cu 2 000 euro si la neamuri, un astfel de om nu poate sa inteleaga/priceapa si sa aprecieze oameni cu scoala si specializare.

  11. Steluta

    unde sunt romani adevarati??? sa inteleg ca politicieni romani nu apreciaza o functie asa de importanta???PSD si PNL cati bani ati primit ca sa nu depuneti dosar pentru concurs??? va meritati soarta…la parlamentare vom vota oameni noi pentru ca nu sunteti in stare sa va luptati pentru acest judet.

  12. Biro

    pai si mustata asta e roman Emeric doar sa bagat la unguri…defapt astai un gunoi.

  13. Anonim

    se vede pe fata lui ca ii un stresat si flamand imputit!

Lasă un răspuns la Biro Anulează răspunsul