Poliţiştii sălăjeni au demarat acţiunea „Foc de Artificii”

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj desfăşoară, începând din 23 noiembrie până în 8 ianuarie, acţiunea „Foc de Artificii”, prin care se urmăreşte prevenirea, identificarea şi combaterea evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2015 – 2016. Astfel, poliţiştii vor efectua controale la societăţile comerciale autorizate să desfăşoare operaţiuni cu articole pirotehnice, dar şi activităţi specifice structurilor de ordine publică în zona pieţelor, târgurilor sau centrelor comerciale.
Potrivit sursei citate, regimul juridic al articolelor pirotehnice este reglementat de Legea 126/1995, republicată, privind regimul materiilor explozive, şi H.G.536/2002, privind Normele tehnice de aplicare a acesteia, precum şi de H.G. 1102/2014, privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale articolelor pirotehnice şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă. Conform acestor reglementări legislative articolele pirotehnice de divertisment sunt clasificate în patru categorii: categoria F1 (sau categoria 1), categoria F2 (sau categoria 2), categoria F3 (sau categoria 3), categoria F4 (sau categoria 4).
Oamenii legii susţin că este important ca populaţia să cunoască faptul că dintre acestea, numai cele din categoria F1/categoria 1 pot fi deţinute şi folosite de către persoanele fizice şi numai de către persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani, (exemplu: jerbe, granulele scânteietoare, pocnitori cu confeti, scântei sau steluţe), fiind excluse cu desăvârşire petardele şi pocnitorile. Celelalte categorii de articole pirotehnice, respectiv F2, F3, F4, precum şi cele pentru utilizare pe scenă clasificate T1 şi T2 pot fi comercializate numai către persoane juridice autorizate şi pot fi deţinute şi folosite numai de personal calificat în activitatea de pirotehnician.
În Sălaj sunt patru persoane juridice autorizate în acest sens.
Referitor la organizarea şi desfăşurarea jocurilor de artificii cu articole pirotehnice, acestea pot fi desfăşurate numai de persoane juridice autorizate, prin personal autorizat în activitatea de pirotehnician, iar aceste activităţi se desfăşoară numai cu avizul poliţiei sau, după caz, cu acordul primăriei şi al pompierilor.
Nerespectarea acestor prevederi constituie infracţiune, pedepsită cu închisoarea de la trei luni la un an, conform art. 37 lit. a, b şi c din L.126/1995 republicată. Pentru a nu încălca legea şi a nu se expune unor pericole, cei care doresc să achiziţioneze articole pirotehnice, trebuie să le achiziţioneze numai din locurile autorizate şi numai pe cele din categoria F1 / categoria 1. În acest sens, articolele pirotehnice trebuie să fie inscripţionate pe ambalaj, în limba română, cu: denumirea, categoria din care fac parte, marcajul de conformitate „CE”, instrucţiuni de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care pot apărea la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea acestora.
„Cu această ocazie, recomandăm părinţilor să supravegheze copiii cu atenţie, deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice”, susţin reprezentanţii IPJ Sălaj. Aceştia au subliniat că toate articolele pirotehnice sunt imprevizibile şi periculoase. Din acest considerent, folosirea lor necesită control şi supraveghere, dar şi responsabilitate sporită în ceea ce ţine de respectarea condiţiilor esenţiale de securitate.
Astfel, IPJ Sălaj recomandă studierea atentă a instrucţiunilor şi măsurilor de securitate indicate pe ambalajul acestora, astfel încât să fie înlăturat riscul de producere a unor incendii nedorite ori vătămări corporale care ar putea să umbrească frumuseţea sărbătorilor de iarnă.

Leave a Comment