Pericole pe drumurile sălăjene, depistați băuți la volan și fără permis

Poliţiştii din Sălaj au continuat, la sfârşitul săptămânii trecute activităţile de supraveghere a traficului rutier, context în care au constatat mai multe infracţiuni la regimul circulației rutiere. În doar două zile, au fost întocmite nu mai puțin de șapte dosare penale pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și conducere fără permis.

Prima infracțiune a fost constatată de poliţiştii din cadrul Biroului Rutier, sâmbătă, 19 decembrie. Un tânăr de 30 de ani a fost oprit în trafic, în timp ce conducea autoturismul pe strada 22 Decembrie 1989 din municipiu, iar din verificările efectuate s-a stabilit că acesta avea permisul de conducere reținut pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice. În aceeași zi, în jurul orei 19, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au identificat în localitatea Derșida un sătmărean de 42 de ani, care conducea autoturismul cu o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Fără permis și cu ATV-ul neînregistrat

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, o oră mai târziu, un sălăjean, în vârstă de 50 de ani, a fost identificat în timp ce conducea un ATV pe un drum comunal, prin localitatea Verveghiu, fără a poseda permis de conducere. Din verificări s-a stabilit că autovehiculul nu era nici înmatriculat.

Clujean, cu permisul suspendat pe drumurile din Sălaj

Abateri de la normele rutiere au constatat și polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Ileanda. Un clujean a fost depistat în trafic, în timp ce conducea autoturismul pe un drum județean, prin localitatea Gâlgău, cu viteza de 142 KM/h. Verificările efectuate au stabilit că șoferul avea permisul de conducere suspendat. În noaptea de 19 spre 20 decembrie, după miezul nopții, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Jibou au oprit în pe un drum, din localitatea Brâglez, un tânăr de 29 de ani, din comuna Surduc. Șoferul fost testat cu alcooltestul, rezultatul fiind pozitiv, respectiv 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La volan cu 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat

Conform sursei citate, în după-amiază zilei de 20 decembrie, în jurul orei 15, pe strada Horia din localitatea Cehu Silvaniei, un bărbat de 42 de ani, din localitate, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea autoturismul cu o alcoolemie de 1,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ultima faptă a fost constatată, duminică, 20 decembrie, de polițiștii Secției 5 Politie Rurală Hida. În jurul orei 23 , polițiștii au  fost sesizați prin apelul de urgență 112, despre producerea unui eveniment rutier în localitatea Chechiș, soldat cu pagube materiale. Ajunși la fața locului, polițiștii au identificat șoferul autoturismului implicat în evenimentul rutier, în persoana unui bărbat din județul Maramureș. Testarea cu alcooltestul a evidențiat o alcoolemie de 0,55 mg/l alcool pur, în aerul expirat. “În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare penale, iar la finalizarea cercetărilor acestea vor fi înaintate unităților de parchet competente cu propuneri legale”, au precizat reprezentanții IPJ Sălaj.

Alte articole

One Thought to “Pericole pe drumurile sălăjene, depistați băuți la volan și fără permis”

  1. florin

    Un numaer mare de conducatori auto

Leave a Comment