Pericol pe drumurile Sălajului. Tot mai mulți șoferi băuți, depistați de polițiști

Nenumărate nereguli au fost depistate de polițiști pe drumurile Sălajului. Îngrijorător este că sunt prinși tot mai mulți șoferi sub influența băuturilor alcoolice.

Poliţiştii au constatat în ultimele 24 de ore patru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, trei dintre acestea fiind de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale. Prima infracţiune a fost constatată în data de 10 martie. Poliţiştii din Cehu Silvaniei au depistat un bărbat, în vârstă de 69 de ani, din oraș, care conducea un tractor cu remorcă, pe strada Hododului din localitate. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că remorca nu era înmatriculată. În aceeaşi zi, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Hida au depistat în localitatea Creaca un autoturism condus de un tânăr de 41 de ani, din judeţul Bacău. Testarea cu alcooltestul a evidenţiat o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. O faptă similară a fost constatată şi de poliţiştii Secţiei 7 Poliţie Rurală Nuşfalău. Tot în 10 martie,  poliţiştii au oprit un autoturism condus de un bărbat de 52 de ani, din comuna Ip. La testarea cu alcooltestul a rezultat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ultima infracţiune a fost constatată de poliţiştii din Şimleu Silvaniei. Un bărbat de 62 de ani, din Şimleu Silvaniei, a fost depistat pe strada Partizanilor, din localitate, în timp ce conducea autoturismul cu o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. În toate cazurile, poliţiştii au întocmit dosare penale, iar la finalizarea cercetărilor, materialul probator va fi înaintat unităţilor de parchet competente, cu propuneri legale.

 

2 Thoughts to “Pericol pe drumurile Sălajului. Tot mai mulți șoferi băuți, depistați de polițiști”

  1. Anonim

    PERICOLE MAXIME SUNT SI DIN CAUZA LIPSA TOTALA A MARCAJELOR SI INDICATOARELOR ….NU SUNT IN STARE NICI SA TRAGA NISTE LINII CU VOPSEA …BAGAMIAS PICIOARELE IN CAPUL TUTUROR PRIMARILOR SI SEFILOR DE JUDET DIN TARA ASTA DE RAHAT

  2. Dorin

    1. Nu trebuie iertati soferii care beau la volan. 2. Nu sunt facute marcajele prin oras, M. Ciunt! Nu stim care este banda 1, banda 2!?! Spre Criseni, poate este in regula, dar la Zalau, este in neregula!?

Leave a Comment