Paradă de costume populare la Festivalul Internaţional de folclor „Ecouri Meseşene”

Festivalul Internaţional de Folclor „Ecouri Meseşene”, cel mai vechi festival de acest gen din judeţul Sălaj, a debutat duminică, 10 august, la Zalău, cu o paradă a portului popular a tuturor formaţiilor şi ansamblurilor folclorice participante: „Meseşul” al Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj – secţiile română şi maghiară şi juniorii; „Brăduleţul” al Şcolii Gimnaziale Dorna Arini – judeţul Suceava, „Codruleţul” de la Palatul Copiilor Târgu Jiu – judeţul Gorj, „Doina Chioarului” – Clubul Copiilor Şomcuta Mare – judeţul Maramureş, „Muguraşii Iminogului” din localitatea Perieţii – judeţul Olt, „Codrişorul” de la Palatul Copiilor din Satu Mare, „Cununa” de la Clubul Copiilor din Jibou şi „Comori ardelene” din Turda judeţul Cluj; „Nyirseg” din Nyiregyhaza – Ungaria, Ansamblul folcloric „Lipovec” – Slovacia, Ansamblul „Dor Transilvan” din Cluj-Napoca, Ansamblul Folcloric „Rhythm” din Bulgaria, Ansambul Folcloric „I Paggetti” – Italia. Cei prezenţi la parada desfăşurată pe traseul Centrul de Cultură al Judeţului Sălaj – ceas – Perla au putut admira autenticitatea costumelor populare din judeţ, din ţară, dar şi din străinătate. „Ecouri Meseşene” continuă cu bogat program folcloric oferit de formaţiile participante. De la ora 21, pe scena special amenajată în centrul oraşului, zălăuanii vor putea asista la un concert susţinut de artistul Grigore Leşe. Acesta, alături de invitatul său special Amir Heidarkhodaee, va oferi un recital de excepţie şi rafinament, pornind de la rezonanţe sonore străvechi, autohtone şi persane.

One Thought to “Paradă de costume populare la Festivalul Internaţional de folclor „Ecouri Meseşene””

  1. adriana

    Sunteti foarte frumosi , dar ar fi mai frumos sa participe impreuna juniorii si profesionisti

Leave a Comment