O tânără din Şimleu a dispărut de acasă de trei luni

Oamenii legii caută o tânără, de 24 ani, care a dispărut de aproape trei luni de acasă. Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au fost sesizaţi în 31 decembrie 2016, că Ecaterina Chifor, o tânără în vârstă de 24 ani, din Şimleu Silvaniei, a plecat în noaptea de 18 spre 19 decembrie 2016 din localitatea Ip, unde locuia fără forme legale, împreună cu prietenul său, şi nu a mai revenit. La plecare, tânăra şi-a luat documentele şi lucrurile personale.
Şimleuanca a fost dată în urmărire naţională în data de 5 ianuarie. Tânăra are 1,70 înălţime, constituție atletică, ochii căprui, păr șaten, ten măsliniu.
Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea ei sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112, ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliție.

Leave a Comment