Ministrul Culturii a vizitat Biserica Reformată din Cehu Silvaniei

În decursul zilei de vineri, ministrul Culturii, Andras Demeter, a efectuat o vizită de lucru la Cehu Silvaniei pentru a analiza situația bisericii reformate și măsurile necesare pentru gestionarea etapelor următoare în procesul de salvgardare a monumentului. Cu acest prilej, ministrul a purtat discuții cu reprezentanți ai Primăriei Cehu Silvaniei, ai Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului, ai constructorului, consultantului și ai echipei de proiectare, precum și cu reprezentanți ai Direcției Județene pentru Cultură Sălaj, ai Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău și ai Instituției Prefectului.

Vizita a avut loc în contextul în care, începând cu data de 25 februarie 2026, au fost demarate lucrările de intervenție de urgență pentru punerea în siguranță a monumentului, desfacere a elementelor aflate în stare de pre-colaps și evacuare a materialului rezultat (moloz). Lucrările vor avea o durată estimată de două luni, cu termen de finalizare la data de 30 aprilie 2026. Intervențiile sunt efectuate cu respectarea strictă a normelor privind protejarea patrimoniului cultural. Toate componentele artistice sau fragmentele valoroase sunt inventariate, documentate și depozitate în condiții adecvate. Dincolo de analiza tehnică a etapelor următoare și de evaluarea soluțiilor concrete pentru consolidarea și protejarea edificiului, întrevederea a fost marcată de mărturii emoționante, care au evidențiat un atașament profund al comunității față de monument și valoarea sentimentală cu care acesta este investit.

„Pe noi pe toți ne unește preocuparea, grija și responsabilitatea față de această moștenire, care aparține nu doar comunității locale, ci și patrimoniului cultural național. Avem cu toții aceeași responsabilitate de a gestiona această situație cât mai bine posibil”, a subliniat ministrul.

Leave a Comment